Salut! Sunt Roxana de pe net și-n realitate mă bucură să plec. Oriunde. Oricând. Să evadez din monotonie. Să pun piciorul unde n-am mai călcat înainte, să aflu lucruri noi, să cunosc oameni și să creez amintiri pe care probabil ar trebui să le notez într-un jurnal, căci dacă mă ia Alzheimerul nepoții mei nu vor mai afla aventurile mele dă blogăreasă.
Astfel, când Daniel Botea, președintele Asociației Bloggerilor Olteni a propus să evadăm în Dealu Mare pentru un week end, am zis imediat un mare da. Mai ales că derulăm proiectul Brânzeturi cum se… cuVin de deja 7 ani, iar una dintre ideile noastre era să și vizităm crame, să vedem la fața locului ce și cum despre vin. Așa că am încălecat pe cai (moderni, cu mașina sau cu trenul) și am ajuns în apropierea Ploieștiului, unde Asociația Dealu Mare, care are 15 membri producători, deține circa 1500 hectare de viță de vie întru fericirea papilelor noastre gustative.
Am ajuns prima dată la Domeniul Aristiței, unde sincer mie mi-a plăcut cel mai mult. Arhitectura deosebită a cramei, oamenii zâmbitori și profesioniști, prezentarea procesului prin care bobul de strugure se transformă în lichid frumos colorat și aromatizat în paharele noastre, designul deosebit al sticlelor și al etichetelor, unde mai pui că era soare și statul afară la masă pentru degustarea vinurilor au făcut ca experiența să fie specială și neapărat de repetat pe lista mea.
Oenologul Cristian Tudor ne-a introdus în lumea vinurilor, iar ceea ce mi se pare de-a dreptul fascinant este faptul că amprenta sa se află pe etichetă și somelierul Bogdan Dumitrescu ne-a spus poveștile vinurilor pe care le-am degustat. Pentru un plus de personalitate, am admirat faptul că gazdele noastre ne-au pus mâncarea în farfurii tematice și ne-au făcut pâine proaspătă. Și mă gândesc serios la faptul că dacă voi fi mamă de fată, o s-o numesc Aristița, nume care s-a păstrat în tradiția familiei de la generație la generație la proprietara cramei.
Următoarea oprire a fost la Dagon. Aici am fost întâmpinați cu zacuscă excepțională și voie bună. Ne-am relaxat și-am ronțăit bunătăți în open space ul special amenajat, apoi am fost direcționați către locul unde sălășluiește vinul și ni s-a pus în pahare direct din tancurile de inox. Surpriza a venit însă din… grădină, să zic? În curte, undeva la câteva zeci de metri de construcția unde ne-am desfășurat, era o ușă-intrare către un beci plin de istorie.
Pentru a treia oprire am fost așteptați la Davino. Peisajul superb, Irinel Macici plină de energie, crama pusă la punct cu tehnologie de ultimă oră, vinuri gustoase și apus de vis. Din nefericire, n-am putut să mă bucur de toate vinurile puse la dispoziție pentru degustare, căci ce să vezi, îți trebuie și-un pic de merinde întru această activitate, iar gazdele noastre nu au fost chiar bine puse la punct.
Ca o concluzie, sunt sigură că vizitele la crame și experiențele în sine sunt un must. Nu must dinainte de vin, ci must dân englezească, adicătelea un musai. Mai ales pentru cei cărora le place elixirul dătător de speranță, curaj și toleranță. Recomand.
