Salut! Sunt Roxana de pe net și-mi plac vinurile de calitate. Îmi place să experimentez gusturi și senzații, să petrec timp cu oameni în prezența cărora mă simt liberă să fiu eu cum sunt eu. Fără filtre. Astfel că atunci când s-a ivit momentul prielnic pentru o degustare, am zis da. Am încălecat pe-o șa și am ajuns la C House Milano, un restaurant dintre cele pe care le-aș recomanda oricui, fiindcă de fiecare dată când am ales să mănânc aici am fost mulțumită.
Domeniile Averești. O poveste cu iz de istorie și respect față de viticultură. Mi-ar plăcea să am cheia de la mașina timpului și să mă întorc în 1874 când boierul Ștefan Negruzzi împreună cu oenologul francez Rene Faure puneau bazele cramei de astăzi. M-a impresionat faptul că în fiecare an, o sticlă din primul vin obținut este îngropată în locul cel mai răcoros din pivniță, ca ofrandă adusă plantațiilor și oamenilor care au muncit pe cele 650 de hectare de plantație de viță de vie.
Romică Dumitru, reprezentantul cramei, ne-a făcut introducerea, ca mai apoi Narcis și Lenu Neagoe să ne povestească vinurile cu drag. De asemenea, Daniel Botea ne-a explicat cum și de ce fiecare dintre acestea are o asociere perfectă cu un anumit tip de brânză.
Combinațiile care ne-au adus zâmbete largi și bucurie-n papilele gustative au fost:
- Nativus Rose Merlot sec + Camembert Ile de France
- Herb Busuioaca de Bohotin sec + Aperifrais Ile de France, Provence si Cote D’Azur
- Herb Tamaioasa Romaneasca si Sauvignon Blanc demisec + Cheddar DeSenvis Delaco
- Nativus Feteasca Neagra + Cascaval Sofia Delaco
- Regal Cabernet Sauvignon + Gorgonzola Delaco D’Exceptie
Când toate-ți plac… e cam greu să te decizi cu care pleci acasă. Însă aromele fructate de vișină, zmeură și cireșe, urmat de un gust revigorant de mure, coacăze negre, mentă și ardei gras roșu mă fac să spun că este favoritul meu: Regal Cabernet Sauvignon. Se servește la 12-14 grade Celsius, iar strugurii din care a fost produs au fost recoltați în două etape, caracterizate prin niveluri diferite de coacere/maturare.
Alăturarea sa de gorgonzola delaco d’exceptie dă dependență. Brânza cu mucegai albastru din Italia este făcută din lapte de vacă, pasteurizat. Are un gust intens, picant, puternic, iar textura sa este cremoasă și umedă.
Mi-am promis că această combinație va rămâne cu mine pentru totdeauna. Mulțumesc pentru o seară frumoasă, în care chiar m-am distrat cu prieteni dragi și colaboratori. De asemenea, îi mulțumesc lui Ion Mihăescu pentru că e cel mai bun fotograf din Craiova și mă face drăguță în poze chiar și atunci când în realitate nu sunt: