Blog

Fericirea de deasupra ochilor sau cum să ai gene & sprâncene la superlativ

Iubesc independența. Fie ea financiară, socială, morală. Nu-mi place și nu mi-a plăcut niciodată să fiu la cheremul cuiva, nu admit ideea de a executa ordine sau de a mă conforma. Însă, ca să mă pot bucura de independență, sunt nevoită să fac câteva sacrificii.

Toate au la bază timpul. Muncesc uneori până la 16 ore pe zi, ceea ce-nseamnă că lipsa timpului liber, a timpului dedicat mie și micilor mele plăceri se simte din ce în ce mai mult.

Așa că sunt dispusă să găsesc cele mai năstrușnice idei pentru a economisi câteva minute în plus pe zi. Pe care să le dedic, evident, tot activităților legate de profesia mea. Fie că sunt întâlniri cu colaboratorii, fie muncă de birou alături de colegii mei sau fie evenimente la care este necesar să particip, eu trebuie să arăt perfect.

Mă ajută foarte mult să mă privesc în oglindă dimineața, înainte să plec de acasă. Când sunt îmbrăcată confortabil, machiată ca la carte și cu părul aranjat, parcă am mai mult curaj să-mi încep ziua. Am mai multă încredere în mine că pot face față unei zile grele.

Astfel că, pentru a-mi eficientiza timpul și pentru a mă simți frumoasă în orice moment, am ales să merg la salonul Andreei Colțan, unde am fost răsfățată cu aplicarea unor genuțe false, fir cu fir, dar și cu stilizarea sprâncenelor.

Dragoste la prima vedere – asta s-a întâmplat când am intrat în salon. Un perete plin cu diplomele de perfecționare ale Andreei, muzică bună în surdină, curățenie absolută plus o atmosferă veselă, care mi-a dat o energie bună.

Pentru procesul de aplicare al genelor, care durează în jur de 1,5/2 h, am stat cu ochii-nchiși, comod pe unul dintre paturile salonului de beauty. În timp ce îmi aplica fir cu fir, Andreea îmi povestea cum trebuie să am grijă de ele. Mi-a dat informații despre miturile care nu au niciun fel de corespondent în realitate, ca să nu-mi fac griji despre cum o să-mi cadă genele naturale.

Sunt fericită că a trecut mai mult de o săptămână de când am genuțele false și nu mi-a căzut nici măcar un fir. Sunt fericită să arăt mereu bine, la orice oră din zi și din noapte.

Fundamental nu simt nicio diferență. Nu mă dor ochii, nu mă ustură, nu-mi simt pleoapele grele, nu mă deranjează în niciun fel. Estetic însă este o diferență majoră. Ochii mei par mai mari și mai expresivi.

La imaginea mea la superlativ și-a adus aportul și Ilona, care mi-a transformat spâncenele dintr-unele banale în ceva fantastic. Mi le-a pensat, mi le-a vopsit și conturat în cel mai frumos și elegant mod pe care l-am purtat vreodată.

Nu pot decât să aduc mulțumiri echipei Andreea Colțan Atelier și să vă asigur că este cea mai bună alegere în materie de beauty. Servicii de calitate, răbdare, seriozitate, pasiune sunt atributele unui business de succes. Principiile Andreei, de a pune confortul clientei pe primul loc și de a crea toate condițiile ca să pleci fericită din salonul ei, sunt cele care mă fac să revin.

Vă puteți face programări pe pagina ei de Facebook: https://www.facebook.com/andreeacoltanatelier/ sau la numărul de telefon 0765 259 196, iar fizic o găsiți pe Strada Olteț, la numărul 24, etajul 2.