Puțină istorie. Cam ca la școală. Aia de hairstyle

Cred că toate fetițele, fetele, femeile visează la momentul în care or să fie prințesici în alb. Să vină prințul pe cal alb, porumbei albi să zboare și coculetele de mireasă să stea mândru-n vârful capului.

Eu am visat mai mult la un păr în culorile curcubeului. Am visat la tunsori scurte, după mulți ani de chinuiala naibii cu părul suficient de mult sub fund.

Până la finele clasei a opta am avut bătăi de cap cu întreținerea unei hălăciugi pe care nici n-o suportam prea mult. Mă împletea tati cel mai des, iar mami mă ajuta să-l spăl și să-l usuc, operațiuni care durau minim 2 ore. Fiindcă era așa lung și subțire, îl țineam desfăcut doar la ocazii speciale, pentru că se încurca rău și se rupea când mă pieptănam. Îmi mai tundea tati din când în când vârfurile și deci, prima dată când am mers la salon să mă tund la cineva de profesie a fost cu o zi înainte de a începe liceul, după cum se poate vedea în foto de mai sus.

Apoi i-am tot rugat pe ai mei să mă lase să mă vopsesc, să fiu și eu pe același picior cu colegele mele de clasă și generație. Au tot refuzat, mi-au tot zis că nu mă lasă să-mi distrug părul, că o să fac asta când o să fiu pe banii mei, că că… Printr-a zecea, într-o duminică în care se vopsea mami (roșcată, așa cum o știu dintotdeauna), m-a chemat la baie și mi-a zis că i-a rămas un pic de vopsea și dacă vreau să-mi facă o șuviță.

Cea mai fericită am fost în ziua aia. Tati s-a cam strâmbat când a venit acasă, dar hei, copilul era cel mai mândru de șuvița lui roșcată. Cam așa:

Până la finele liceului, podoaba mea capilară a revenit la dimensiuni acceptabile de o parte a populației. Între timp, mi-am luat o placă de îndreptat și-ncepusem să-l stilizez cât de cât:

Apoi, cu fix o săptămână înainte de bac, mi-au dat ai mei voie să mă vopsesc. Cu un nuanțator (vopsea semipermanentă, care curge în câteva spălări) brunet. Acum mai și erau nași la ceva nuntă sau botez și li s-o fi făcut milă de copilul neprezentabil:

Trecu bacu, intră fata la faculteișăn, liber la maltratat părul cu vopsea de tip permanent. Prima opțiune, roșu ca focul:

Au urmat multe alte nuanțe de roșu sau vișiniu. Câteva exemple:

Chanel zicea că atunci când o tipă își tunde părul este pe cale să-și schimbe viața. Nu că a mea s-a schimbat cumva din momentul în care veneam acasă de la facultate și-n autobuz am hotărât că mă opresc la salon pentru asta:

Apoi am decis să am o tunsoare de tip bob lung cu colț…

La foarte scurt timp am zis să mai tai puțin ca să-l aduc la aceeași lungime:

Mi-a venit ideea să-l tund bob scurt cu colț. Pentru că-mi doream să scap de partea vopsită. Mergeam des la tuns, foarte des, că voiam eu mult de tot să tund toată partea vopsită și să rămân mândră cu părul meu natural.

Arătam cam ca naiba, însă nu a durat prea mult până am trecut la următoarea schimbare…

un pic de blond la vârfuri în combinație cu culoarea naturală pe restul părului:

Mi-am zis să mai încerc încă o dată cu un nuanțator brunet…

Imediat după am zis să-i dau o șansă și nuanțatorului roșcat…

După ce s-a mai dus din acest roșu puțiiin turbat, mi-am cumpărat o vopsea care pe cutie era un arămiu tare mișto. La mine-n păr a fost așa:

Următoarea mișcare a fost să merg la salonul lui Marian Cotoi și să-mi facă aceste șuvițe superbe (secret: pe care mi le doresc din nou):

Apoi, timp de aproape un an, am tot băgat aceeași nuanță de blond… era un Garnier C10. Știu pentru că-mi cumpăram singură vopseaua și mergeam cu ea în geantă la salon ca să mă vopsească. Tunsoarea nu am mai schimbat-o.

Urmând să mi se facă dor de șaten…

Am tot fost șatenă…

Trei luni am rezitat. Martie, aprilie, până-n mai când am revenit la blond. Căci de ce nu.

În iunie am hotărât că nu strică să-mi fac părul roz cu hârtie creponată.

Peste câteva luni, am început să bag din nou blond și aveam niște șuvițe rose gold superbe…

Din ce în ce mai mult blond…

M-am gândit că nu mi-ar sta rău nici cu breton…

No, după m-am gândit ce mișto ar fi cu borduri negre pă blond și-am ajuns așa fix pe 31 decembrie, înainte de party ul de revelion. Urma să trec fancy în 2020-ul covidului…

N-au trecut decât douăzeci de zile până când am zis: ”baaaaaaam. ia să-l tai… și parcă mi s-a făcut dor de rooooșuuu”:

Apoi ne-a lovit puțin cu multă pandemie… și dacă s-au închis toate alea, nu am mai avut unde să mă vopsesc cu roșu, părul meu a crescut, s-a decolorat și am apelat din nou la vopsea de tip nuanțator care curge în câteva spălări… ceva un fel de vișiniu violet

După ce s-au deschis saloanele, am luat hotărârea supremă: mă duc să mă vopsesc cu un șaten aproape de culoarea mea naturală, astfel încât să-l las să crească. Să o ard iar pe natural. A doua încercare de a reveni la mama natură.

Aproape că am rezistat două săptămâni… până când am devenit verde.

No, acuma arăt dubios. Dubioșel rău. Sunt o bucată, aia de la rădăcini, culoarea naturală, pe la mijloc un șaten și la vârfuri verde decolorat. M-am mai și tuns, fir-ar ele de vârfuri despicate. Arăt ca un brotac pregătit de incinerare, ce să mai.

Mă tot gândesc că vreau dân nou să fiu blondă… ba mă gândesc ce bine-ar fi să-mi crească al meu natural…

Acuma, doar Dumnezeu și clipa știu ce se va alege de căpocul meu. Voi ce părere aveți? La ce decizione să mă încumet?

Dacă vrea cineva să-mi susțină pasiunea pentru schimbările părului (sau maltratarea lui haha), poate să doneze la acest link: paypal.me/roxanastiubei

Vă foarte mulțumesc și la bună citire!

2 thoughts on “Puțină istorie. Cam ca la școală. Aia de hairstyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *