La douăj’ dă ani şi ceva experienţe în spate, mi-am făcut o idee despre profilul potenţialului meu angajator. Care angajator îmi doresc să fiu şi eu într-o zi.
Mă interesează comportamentul unui lider, nu al unui patron. Detest patronii. Ăia cu cefe late şi care, oricât ar fi de scunzi, tot de sus te privesc. Ăia care vor să-ţi fie frică de ei şi ăia care le ştiu pe toate. Ăia care stau mereu cu cheile maşinii pe degetul mare, mimând că se află-n treabă. Ăia care vin la birou la doişpe, dar pretind că tu să vii de la 8. Cu scuza penibilă că ei îţi dau ţie bani pentru asta.
Nu, prietene. Nu-mi dai tu banii. Tu îmi poţi asigura mie x salariu, pentru că eu muncesc ca ţie să-ţi meargă businessu’, să fii bine cu cheltuielile firmei, eventual să ai şi profit. Nu uita, prietene, că nu muncesc pentru tine. Nu sunt sclava ta. Aah, şi ghici ce? N-am de gând să te cred de fiecare dată când spui „Îţi fac contract de săptămâna viitoare!”. Ştiu că risc să te foloseşti de mine. Ştiu că eşti un infect ce urmăreşti să ajungi în top. Problemuţa e că topul ăsta e doar distanţa dintre tine şi prietenii tăi nerealizaţi.
Eu nu privesc lucrurile aşa. Fiecare munceşte pentru el însuşi: un om merge la muncă ca să aibă două lucruri: 1. Bani pentru un trai decent sau minim confort şi 2. Împlinirea profesională. Faptul că ne constituim într-o echipă unde fiecare respectă funcţia celorlalţi este doar pentru că asta este calea spre evoluţie.
Vreau să te văd cum îmi dai un exemplu personal, pentru că ştii cum e, cine se aseamănă, se adună. Pornind de la ordinea de pe birou şi să-ţi faci cafeaua singur până la a căra marfa. Mă motivează atitudinea ta, şefule, fii conştient de asta. Fii conştient că-mi va fi ruşine să ajung la serviciu la 08:01, dacă tu vei fi acolo de la 07.55. Că nu-mi va conveni să par neserioasă, să nu respect deadline-uri. Că n-aş vrea să fiu privită aiurea datorită faptului că n-am făcut ca un lucru să fie în cea mai bună variantă a sa. Ai prins ideea.
Şi acum… să trecem la treabă!
