Sari la conținut
- Nu iau întotdeauna cele mai bune decizii. Dar sunt cele mai bune în momentul în care le iau.
- Prefer să regret ceva ce-am făcut, nu ceva ce n-am făcut.
- Oamenii uită vorbe și uită fapte, însă nu uită niciodată cum îi fac să se simtă.
- Dacă nu ajut pe cineva atunci când are nevoie, degeaba sunt acolo altă dată.
- Pot să iert orice, dar nu pe mine când fac aceeași greșeală de două ori.
- Uneori e nevoie să muncesc de 50 de ori mai mult ca ceilalți și voi obține de 50 de ori mai puțin ca ei.
- Ar trebui să fac din răbdare măcar o amică, dacă nu un bff.
- Concluzia este etapa în care m-am săturat să mai gândesc.
- Să negociez. Să negociez întotdeauna.
- Să nu-mi pierd încrederea în mine.
- It’s ok să fiu dură, exigentă, pretențioasă sau exagerat de pretențioasă.
- Să mă dedic cauzelor.
- Să încerc lucruri noi.
- Să nu mai am așteptări, căci ele aduc de regulă dezamăgirile.
- Să nu mai pierd timp.
- Sunt propriul meu șef, însă uneori nu ascult nici de mine.
- Să-mi urmez visurile.
- Bărbații mișto nu fac paradă.
- Cred că ar trebui să merg la sală. Și nu mă refer la aia de mese haha meh.
- Nu-mi face nimeni statuie, așa c-o să-mi fac singură.
- Nu-mi cumpăr haine pe care nu le probez înainte.
- Când îmi cade ceru-n cap, pur şi simplu mă duc să dorm. Lumea va fi din nou mişto când mă trezesc.
- Găsesc o mână de ajutor la capătul brațului meu.
- Câștig și luptele, câștig și războiul.
- Îmi place cum sună Roxana Știubei.
S-ar putea să-ți placă și