Blog

25 de ani de purtat verighete

Sunt 25 de ani de când sunt căsătoriți. De când își țin spatele ca soț și soție și de când se motivează, se sprijină și construiesc împreună. O familie, un copil, o casă.

Mami și tati sunt acolo oricând să-mi ridice privirea din pământ sau să-mi îndrepte coloana (deși mă-ndrept și eu cu greu în fiecare dimineață după ce m-aplec pe chiuvetă să mă spăl pe dinți).

Aș vrea să le mulțumesc că m-au învățat o mulțime de lucruri. Cam ca la școală, numai că aici nu a fost pe note, ci pe greșeli care au durut sau prin care am învățat ce înseamnă sacrificiul.

Taică-miu se împrumutase de la un coleg de o sută de mii (echivalentul a 10 lei; nu se schimbaseră banii încă) și a oprit Dacia roșie să meargă la magazin să ia pâine. I-am zis să-mi ia și mie gumă Orbit roz, iar ei mi-au explicat că nu avem decât bani de pâine pentru două zile. Copilul mic s-a îmbufnat și a decretat: “Voi aveți bani numai pentru voi!” și uite așa tati a ieșit din magazin cu un pachet de gumă Orbit roz pentru copil.

Mă luase mami de la grădi și în drumul spre acasă, adică apartamentul cu igrasie unde stăteam în chirie, mi-a arătat un bloc: “Uite, aici o să ne mutăm. Trebuie să așteptăm să ne aprobe banca creditul și apoi timp de mulți ani (atât de mulți că sfârșitul creditului s-a întâmplat în aceeași lună în care am absolvit facultatea) vom plăti rate și o să avem apartamentul nostru!”, iar un țânc a strâns-o puțin mai tare de mână și cu privirea în sus a găvărit: “Mami, poți să-mi explici asta când mă fac mai mare? Că acum nu înțeleg!”

Deși toți copiii vecinilor de la țară erau dați exemplu de mamaie că “ia uite, cutărescu a mers la prășit sau la cules de porumbi”, tati m-a ținut mereu acasă pentru că m-am ținut de promisiunea de a învăța cât mai bine la școală.

Pentru că avea de gătit și călcat, mami m-a rugat să-i curăț singura pereche de ghete, că a doua zi mai devreme de prima oră trebuia să fie la serviciu: “Dar fii atentă, te rog, cu apa, că sunt puțin rupte și să nu le uzi.” Evident că a mers în plină iarnă udă la picioare că eu am fost ignorantă.

Și mai sunt multe. Cum ar fi că tati mereu i-a deschis ușa mamei sau că mami mereu îl încuraja când îl vedea supărat.

Însă mai presus de toate, m-au învățat cheia succesului unei relații: respectul, încrederea și iubirea. M-au învățat că atunci când iubești pe cineva tu treci pe locul doi.