Salut! Sunt Roxana de pe net și-n realitate mi-e dor de copilărie. De când stăteam la țară și parcă timpul nu se resimțea ca acum. Din ce în ce mai puțin, simt că nu-mi ajunge să termin lista de to do propusă și automat pun o presiune inutilă pe mine să mă mișc mai repede, dar hei, graba strică treaba. Și hei, când reușesc să ajung pentru o zi, două din nou la țară, mă-ncarc cu energie și mă bucur că stă timpul pe loc.
E doar o iluzie, evident, dar tare mi-aș dori să mă-ntorc în copilărie și programul meu să fie alcătuit din joacă, somn, mese sănătoase pregătite de mamaie, fructe mâncate direct din pom, activități în aer liber.
Și, de neprețuit, momentele când stăteam la taină, cu mamaie și babele de pe mahala, pe bancă la poartă. Cu semințe, pentru că altfel nu se putea. Semințele erau pe ordinea de zi, indiferent ce. Aducea tataie pălării de floarea-soarelui de pe câmp, iar mamaie le lăsa la uscat și, ocazional, prăjea semințele în tigaie, pe aragaz. Ce amuzant era când mă punea a bătrână să mătur după această activitate intelectuală de-naltă clasă, de a scuipa cojile pe jos.
În ultimii ani, mi-am cumpărat semințe de la magazin pentru activități de genul ”hai să mă uit la serial”, în încercarea de a reproduce și a readuce un pic din liniștea copilăriei în zilele agitate când îmi vine să-mi dau demisia din viața de adult.
După ce-am încercat diverse tipuri și diverse firme care și-au pus produsul pe rafturile magazinelor, am rămas la semințe negre fără sare de la Shampion. Sunt cele care seamănă cel mai mult cu cele pe care le savuram când eram copil. Îmi place textura lor, unde mai pui că mirosul de semințe proaspete inundă camera în momentul în care deschid punga.
Povestea Shampion a-nceput în 2008, dintr-o propunere a brandului mamă din Bulgaria, Bratia Pepech Ltd. Inițial pornit ca o afacere locală, Shampion s-a extins în Oltenia în primii ani, ulterior devenind lider pe piața națională. Au pornit la drum doi oameni entuziaști cu un Tico și-o Dacia Papuc pentru aprovizionare, din portofoliul lor făcând la acea vreme parte doar 2 produse: semințe cu sare și semințe fără sare la un gramaj de 50g. Astăzi, au 20 de produse calitative, cu etichete dintre cele mai bine conturate la nivel de design și utilitate. Tot 20 este și numărul actual de angajați, iar faptul că au reușit să-și contruiască un sediu utilat corespunzător și la cele mai înalte standarde lângă Craiova… nu denotă decât ambiție, perseverență și clar un model de business pe care ar trebui să-l consultăm cu toții.