Salut! Sunt Roxana de pe net și-n realitate sunt foarte obosită. Sunt momente când plâng de oboseală (gen plâng cu lacrimi, nu mă plâng), iar unul dintre prietenii mei buni mi-a pus și-un diagnostic atunci când am povestit despre faptul că doar mă întind în pat și în nici un minut dorm, lucru care mi se-ntâmplă de câteva multe luni. Oboseală cronică cică s-ar numi, dar aia e. Dacă ăsta e prețul pe care îl plătesc ca să-mi împlinesc visurile, merge, boss, și-așa.
Îmi amintesc cum am început anul ăsta singură. Singură pe canapea în apartamentul ăsta în care stau în chirie de fix un an jumătate, cu o agendă cu coperți mov în brațe, scriindu-mi obiectivele pentru anul care tocmai începea. 2022.
S-a bifat prima activitate pe 5 ianuarie, când am fost invitată să filmez podcast cu prietenii de la Comentarii Bărboase. Practic și teoretic, first time când am fost și io invitată la un podcast. E drept, filmat tot la mine-n studio, dar hei, am expus păreri și m-am distrat rău de tot. Scuzați voi calitatea video și-ncadrarea și astea, dar am zis chestii mișto despre mine. #casăștiți
Și pentru că-ntr-un fel sau altul faptul că-ncepe un an nou calendaristic aproape coincide cu faptul că-ncepe și-un an nou din viața mea, mi-am împlinit unul dintre lucrurile la care visam de ani de zile: de ziua mea să merg într-o călătorie. Astfel că pe 12 ianuarie mi-am făcut bagajul și-am zburat spre Roma, alături de prietena mea cea mai bună – Laura, și iubitul ei de la vremea respectivă și pe 14 ianuarie, de ziua mea, mi-au cântat ”La mulți ani!” și mi-au pus lumânări pe-o lasagna. Genial. Roma a intrat în top 3 destinații favorite pentru mine și sunt convinsă că mai pășesc acolo. Și-am editat și câteva poze mișto în Snapseed, pe care le las icișa:
M-am întors acasă și ce-a urmat pentru mine a fost un pic cu virgulă. A urmat o săptămână horrible: am aflat o veste care m-a dat peste cap și mi-a dat cu durere. A fost o traumă pe care probabil n-o s-o rezolv niciodată și despre care o să vorbesc când n-o să mi se mai facă efectiv rău atunci când îmi amintesc. N-o să uit niciodată ziua de 26 ianuarie, ziua în care am făcut prima anestezie totală și m-am întrebat dacă mă mai trezesc din ea. Și m-am trezit și mi-am adus aminte că am treabă.
Administram o școală de limbi străine și mi-era dor de copiii mei de-acolo. Îmi era dor de Eveline cu zâmbetul ei permanent, de Sofia care era cea mai cuminte, de Nectaria care nu voia să vorbească și a adormit la mine în brațe în timpul unui curs, de Rebeca, de Vlăduț cel responsabil, de David care ne cânta la chitară și de Ștefi, care zicea că sunt prietena ei și i-a fost dor de mine cât am lipsit, așa că m-a desenat. Desenul se află și acum la mine pe frigider, deși s-a făcut jumate de an de când am renunțat la jobul respectiv.
Pe 7 februarie m-am simțit un peek importantă când Cristina Nuță, colega mea de la facultate cu un an mai mare, m-a chemat în emisiunea ei de la Radio Sud. M-am bucurat că odată cu invitația asta am reînnodat o relație de prietenie super mișto abandonată la finalul studiilor și că ne-am regăsit acum, adulți responsabili cu facturi și țeluri. Am și filmat un pic, să am pentru seria #DacăVrețiSăRevedeți, așa că dați un click frumos chiar aici.
În paralel, am început și colaborările pe partea de online: blog, instagram, youtube dpdv al influenseriței care mă cred și care a reușit să strângă o comunitate mișto pe net. Au urmat negocieri, contracte, planuri de lucru și munca de pe teren. Una dintre cele mai frumoase colaborări a început tot în februarie, cu clinica stomatologică CriniDent. O colaborare în care am apreciat promptitudinea și seriozitatea.
Printre activități de om mare și de gospodivă care-și calcă singură rochițele și mai bagă o mașină la spălat printre treburi de editat, nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul și s-a făcut 24 februarie, așa că de Dragobete, ne-am scos una pe alta în oraș. Mai întâi finuț la fast food, apoi am băut cafeluț la terăsuț și tot în seara aia parcă am mers prima dată la un escape room. (n.r. în fotografie e bff Laura). Asta după ce dimineața am plâns ca un boschete că izbucnise războiul și că mi-era frică (să nu mai spuneți la nimeni, dar îmi făcusem plan de cum să fug în Portugalia în caz de ajungea războiul și pân Ro)
Sâmbătă, pe 26 februarie, dimineața filmam podcast #mediapebune cu Cristi Tabără. Ne-am cunoscut în 2018 când eu eram la Chișinău, la târgul de carte, iar el lucra la una dintre televiziunile moldovenești. Țin minte perfect cum a venit la mine să achite ceva cărți și eu i-am zis că mi se pare că-l cunosc de undeva. ”Poate de la televizor”, mi-a răspuns și de atunci răspundem unei prietenii sincere, bazată în primul rând pe respect.
8 martie m-a prins tot la Cristina la radio, unde am vorbit despre femeile importante din viața noastră și ne-am sunat mamele în direct, pe post. Poftim, mami, că te-a auzit toată Oltenia cum ai povestit despre ce năzbâtii am făcut în copilărie și pe mama Cristinei care n-a reușit să se abțină din plâns. Vă iubim și am declarat-o public.
9 martie a adus în viața mea încă o femeie puternică, una a cărei poveste o puteți afla într-un episod de #mediapebune: Andreea Ristea, președinte Adremat. Nu am cum să mai spun că ”nu pot” după ce am aflat prin câte a trecut și cum s-a reinventat de fiecare dată, mai puternică și mai convinsă să reușească. E un om care a rămas în viața mea și pe care mă bucur să-l admir.
18 martie a venit cu prima colaborare – primul press trip al anului – cu o agenție de turism: Destine Holidays, alături de care am mers în Turcia: Antalya și Cappadocia. O experiență pe cinste, în care am făcut echipă cu alți influenceri mult mai mari, oameni de presă, oameni de la agenții, oameni de la televiziuni. Practic eu eram de Liga Satelor între cei de Liga Campionilor, dar fiind prima experiență de acest gen sunt recunoscătoare că am avut multe de învățat. Sunt recunoscătoare că am fost aleasă să fac parte din grup și că mi-am creat unele dintre cele mai mișto amintiri. A fost o săptămână la care aș da replay oricând, o săptămână în care am dormit adunat nu mai mult de 15 ore, pentru că am vizitat locuri super faine și ne-am distrat maxim. M-a luat un pic panica la zborul cu balonul cu aer cald, dar aș repeta asta oricând.
M-am întos pentru o săptămână acasă, timp cât să mă bucur de faptul că #mediapebune a fost ales brandul lunii la Brandoteca.
Și să particip la o nouă degustare de vinuri pusă la cale de colegii din Asociația Bloggerilor Olteni chiar de ziua Basarabiei, pe 27 martie, ocazie cu care am și dat o petrekere la Casa Universitarilor, una dintre clădirile mele favorite din Craiova, despre care am aflat detalii interesante de la Dana Ilie, cel mai bun ghid turistic din oraș.
1 aprilie a adus o nouă colaborare, un nou press trip. Alături de agenția de turism Bonjour Tour, cu care am plecat pentru o săptămână în Egipt. Am stat la cel mai luxos hotel cu putință din câte am călcat: Rixos Premiun Magawish (care avea concerte și demonstrații artistice efectiv în toate sălile, chiar și pe holuri) și am avut parte de experiențe unice: am văzut delfini chiar lângă barca noastră, am vizitat mormintele faraonilor, am traversat Nilul și sincer, pentru o clipă m-am bucurat că m-am născut în România. Pentru că oricât de mișto e Egiptul turistic, cel al localnicilor e cam groaznic și plin de mizerie, sărăcie și nepăsare.
Când m-am întors acasă, cea mai fericită am fost că am reușit să termin tot procesul de înființare al unui ONG și iată… din aprilie 2022 sunt mândra președintă a Asociației Media pe bune, care și-a propus să contribuie activ pe segmentul de educație și pe cel de ajutor pentru cei aflați în nevoie. În paralel am muncit susținut din rolul de content creator pentru clienții mei și doar Dumnezeu știe câte nopți nedormite sunt la mijloc, cât stres, nervi și umblat cu laptopul efectiv peste tot, ca un fel de prelungire a mâinilor. S-au întâmplat și multe evenimente, însă sincer dacă le-nșir pe toate și mai stau să caut și fotografii, cred că-mi ia minim 4 zile să termin calculele la acest rezumat anual. De Paște mi-am tras sufletul câteva ore cu mamaie și cu prietena mea din copilărie, Andreea, iar pe 30 aprilie mi-am condus unul dintre verișori pe ultimul drum, la doar 29 ani. Nici despre asta nu pot încă să vorbesc, e prea șocant și nu am procesat încă toată informația asta.
Duminică, pe 1 mai, m-am trezit la ora 5 dimineața și m-am urcat într-un tren către Râmnicu Vâlcea, unde am vizionat câteva spații pentru filmat și am făcut documentare pentru un nou episod de podcast. După-amiază a ajuns și cameramanul, iar cât timp invitatul meu era la Filarmonică la repetiții, am montat camerele, luminile și la ora 8 seara am pornit înregistrarea alături de dirijitorul italian Gian Luigi Zampieri. Când am terminat toată treaba trecuse deja de miezul nopții, mai aveam de făcut un drum până la Craiova și a doua zi ne aștepta o zi normală de muncă. Dar na, mai arătați-mi voi pe cineva care face sacrificii d-astea la 26 de ani că eu oricum o să-mi fac singură statuie.
Între 6 și 8 mai am fost în județul Hunedoara, la Cerbăl, unde am aflat despre obiceiurile locale cu nedeie și măsuratul oilor și am descoperit un loc de cazare foarte fain, realizat din case foarte vechi ale bunicilor și străbunicilor proprietarului. Am amenajat un traseu turistic prin pădure alături de cei din administrația locală și ne-am bucurat de timp petrecut împreună în locuri în care sincer nu cred că mi-aș fi propus vreodată să ajung.
Odată întorși la Craiova, s-a lăsat iar pe multă muncă, respectat brief uri, gândit campanii, strategii de marketing și muncă de cercetaș, unde mai pui că implementarea tot în mâna mea stătea și dă-i și-ncolo, și-ncoace și Dumnezeu știe dacă apuci Roxană să mănânci printre 750 de activități constante în fiece zi. Am participat iar la țșpe mii de evenimente, printre care amintesc o întâlnire mișto organizată de un ONG cu preocupări civice care ne-a adus în față europarlamentari cu simț de răspundere, degustări de vinuri sau lansări oficiale ale brandurilor în Oltenia, cum ar fi cea de la agenția imobiliară Blitz. Sau mici momente în care am ieșit un picuț la o relaxare de două ore la meci.
Apoi am pregătit unul dintre cele mai amuzante și dragi mie episoade de podcast. A fost o provocare pentru mine să filmez alături de 3 copii pentru ediția de Ziua Copilului, dar a ieșit unul dintre materialele cu care mă mândresc cel mai mult. Iubesc copiii și copiii sunt tot ce este mai important pentru mine. Au o înțelepciune aparte, căreia nu i-am deslușit izvorârea, dar vă asigur că și voi aveți de învățat de la ei. Urmăriți filmarea completă aici.
Pe 1 iunie am zburat pentru prima dată de pe aeroportul din Craiova, către Tunisia (unde am stat o săptămână), destinație care a intrat imediat la sufletul meu. Al treilea press trip pentru mine, de data asta alături de agențiile de turism Amara Tour și Promo Vacanța. M-a făcut să-mi pun în aplicare puțina franceză care mi-a rămas din anii de școală și m-a impresionat la fiecare pas. Mi-am promis că-mi cumpăr casă în Sibi Bou Said, am trăit cea mai tare excursie în deșert cu plimbare pe cămile și cu jeep urile printre dunele de nisip, am vizitat o oază care m-a lăsat cu gura căscată și în general, călătoria asta a fost favorita mea din tot anul. Tunisia este prima mea recomandare în materie de călătorii pe care o fac oricui vrea să ia un pic din cultura lor.
Revenirea la vatră a-nsemnat iar multă muncă, ce crezi?! S-au bifat evenimente, blog meet uri și a venit ziua în care am ținut și primul meu curs pentru social media, în speță despre instagram. E o foarte mare satisfacție când mă reîntâlnesc cu cursanții mei și-mi spun că au reușit să acceseze cam toate lucrurile pe care le-am transmis către ei.
Finalul lui iunie a venit și cu o mică mare schimbare-n viața mea. M-am angajat. Sunt, iată, de jumătate de an purtător de cuvânt la SC Salubritate Craiova SRL. Job ul ăsta nou a venit cu multe provocări, m-a scos din zona de confort și mi-a dat de furcă, pentru că hei, am avut/am de-nvățat un domeniu nou, proceduri noi, a trebuit/trebuie să fac față unor situații în care sincer nu m-aș fi văzut vreodată.
Pe 24 iunie, m-am bucurat să-mi susțin unul dintre colegi, pe Raz Mihăilescu, care, prin ONG ul său, Go Romania, a deschis o grădină utilitară la marginea Craiovei și a făcut o treabă excelentă pentru conștientizarea în masă a importanței protejării mediului. Pe 26 iunie, după ce toată ziua l-am terorizat pe tati și pe Laura să mă ajute cu pozele pentru câteva campanii (la una dintre ele am fost aleasă printre cei 4 ambasadori ai campaniei dintre 750 de oameni care au muncit la ea), seara am mers la teatrul de vară din Parcul Romanescu, unde s-a difuzat filmul RMN. Au fost prezenți și actorul Alin Panc, pe care-l admiram de mulți ani și cu care am rămas în legătură, dar și unul dintre sri lankezii din Harghita. Anyway, pentru problema asta cu forța de muncă este mult de dezbătut. Pe 13 iulie am ridicat un balon cu aer cald la Predești și m-am uitat din el dacă s-au făcut roșiile la mamaie în grădină.
Ce e important de menționat în august este că pe 3 am filmat cel mai puternic episod de podcast de anul ăsta. Alături de Bianca, cu care am fost colegă în școala generală și cu care nu mai vorbisem de la finalul clasei a VIII, iar recent îmi scrisese după ce a văzut pe internet că am activități în sfera copiilor cu autism. Ea e mamă de Matei cu autism și am vorbit deschis despre asta. Îi admir curajul și sunt convinsă că viitorul ne va ține aproape.
Nu știu de ce, dar uitându-mă prin telefon pare că ședințele de lucru s-au dublat în luna august. Lună pe care-am încheiat-o la festivalul IntenCity, care mi-a întrecut așteptările. M-am distrat și abia aștept ediția viitoare.
În septembrie am reînceput să merg la sală, dar doar în septembrie. Pentru că programul meu s-a aglomerat din ce în ce mai mult și n-am mai reușit deloc să ajung și iată cum trăiesc în continuare suficient de rușinată de corpul meu. #SuntGrasăSauCeva
Pe 15 septembrie m-am înființat corespunzător la București la Influencer Marketing Conference, de unde m-am întors acasă cu know how și cu încredere că domeniul ăsta este fix ce-mi doresc și ce am nevoie pentru a-mi exprima creativitatea. M-am bucurat sincer să aud cât preț se pune pe podcasting în industrie și mi-am luat doza de motivație să continui ceea ce fac.
Apoi, între 16-18 septembrie am organizat Craiova Business Camp, ediția I, la Baia de Fier, Gorj. A fost una dintre cele mai tari chestii pe care le-am făcut anul ăsta. Pornind de la documentarea și vizitarea locațiilor, stresul legat de bugete și organizarea actvităților pentru antreprenorii care s-au înscris în tabăra noastră, a fost o experiență din care am avut multe de-nvățat și la ediția viitoare lucrurile vor trece la alt nivel. Am legat prietenii și colaborări și am extras tot ce-a fost mai bun din workshopurile și experiențele celor pe care i-am cunoscut cu această ocazie.
Pe 30 septembrie am fost moderator, prezentator sau MC, cum vreți voi, la un eveniment organizat de Asociația Visuri și Speranțe, asociație dedicată copiilor cu autism, condusă de Luminița Rogoz. O femeie care e o forță a naturii și care mă inspiră neîncetat cu energia ei incredibilă de a construi lucruri. La acest eveniment am conștientizat oboseala. Începuse să se exteriorizeze și sunt cam nefericită că nu am putut fi la cel mai bun mod al meu. A fost o zi stresantă la serviciu, am plâns de nervi și am lăsat asta să mă afecteze cu totul și nu m-am mai putut concentra 100%. M-am bâlbâit de câteva ori în intervențiile mele de moderator al evenimentului și nu am fost deloc mulțumită de prestația mea, deși echipa Asociației nu s-a plâns de nimic. Le mulțumesc că au fost îngăduitori cu mine și că au ales că lucrăm împreună.
Pe 2 octombrie am avut din nou eveniment alături de colegii din Asociația Bloggerilor Olteni. Nu mai are sens că zic că printre toate astea, job, colaborări, materiale de scris pentru blog sau de postat pe instagram, toate deadline urile pentru clienții mei, somnul a devenit din ce în ce mai rar. Dacă fac o medie, cred că-n ultimele 3 luni am dormit câte 3 ore pe noapte.
Pe 4 octombrie am făcut drum la Slatina, unde am participat la un workshop despre ce și cum facem în marketing, workshop organizat de Clubul Antreprenorilor Olt și susținut de colegul Răzvan Jianu, de la agenția Pion Media.
Pe 5 octombrie am fost la un alt workshop cu tema marketingului, susținut de data aceasta de Cosmin Jărdianu și organizat de Craiova Business Club, prin implicarea Danielei Nicolae. Mi-a săltat inima de fericire când media pe bune a fost votat brandul care a rămas în mintea participanților. Astfel de boosturi de motivație mă fac să #rezist și să nu mă opresc aici.
În noaptea dintre 6 spre 7 octombrie n-am dormit deloc, pentru că mi-era frică să nu pierd trenul de la 05.30 dimineața spre București, unde am mers la cel mai mare eveniment dedicat online ului din România: Webstock. Am aflat lucruri noi și m-am întâlnit cu oameni pe care îi admiram de mult timp de la distanță. Sunt fericită să pot acumula cunoștințe pe care le pot aduce în activitatea mea de om de PR și nu numai. Și mai vreau să aduc felicitări pentru Cristian Manafu și echipa de la Evensys care sunt constant preocupați să ne ofere tot ce este mai bun și mai de actualitate.
Pe 12 octombrie am participat all day long la evenimentul Super Antreprenori, organizat la Craiova de către Revista BIZ. Fiecare eveniment aduce după sine contacte noi, networking, lucruri care să te ducă cu un pas mai aproape de succes. Lucruri care să te ducă mai aproape de performanță, care să te facă să mai tragi un pic de tine ca să îți atingi obiectivele.
Pe 14 octombrie am zburat împreună cu Laura la Milano. Excursia asta n-o s-o uităm niciodată. Cum am așteptat noi până în ultimul moment ca să ne găsim cazare, cum am convins-o să ne urcăm sus în dom, cum am luat amendă în trenul spre Lacul Como că n-am știut să vizăm biletele, cum m-au luat toți dracii când i-au furat telefonul Laurei, cum am mâncat cel mai oribil sendviș din lume în aeroportul din Bergamo sau cum ne-am urcat cu mocănița italienească sus pe munte și am plătit aiurea niște cocktailuri la o terasă unde nu ne-au lăsat să fumăm o țigară. Și Laura, să știi că eu încă-mi doresc să mă bag în seamă cu cuplul ăla din America care stăteau la masa de lângă și mi-au amintit să cer telefonul de la încărcat ospătăriței.
Pe 18 octombrie am ajuns în Craiova doar cât să las bagajul și să iau altul ca să plec spre Brașov, în comuna Viștișoara, unde am avut o colaborare fructuoasă cu Pensiunea Ohana. Am cunoscut-o pe Oana Merdariu pe care o văzusem cu ani în urmă la știri și a cărei experiență de lucru din domeniul televiziunii în Argentina, au făcut-o să creeze aici un loc unde să te simți un pic din țara respectivă, pe lângă aerul curat de munte și facilitățile pe care le oferă locul de cazare construit de ea.
Pe 20 octombrie m-am întors la timp în Craiova pentru a filma un podcast alături de solistul trupei Sarmalele Reci, cu care am făcut primul interviu în martie 2014. Andras Zoltan are de oferit foarte mult și abia aștept ca acest episod să vadă lumina internetului. Am apreciat enorm faptul că și-a rupt din timpul său și a sosit în oraș cu o zi mai devreme de cât își planificase, ca să facem treaba asta împreună. Eu nu pot să fiu decât extrem de fericită când realizez că oamenii fac eforturi pentru mine și pentru a lucra împreună cu mine. Lucrul ăsta nu numai că-mi validează munca, dar mă fericește ca om când realizez că sunt atât de apreciată.
Tot pe 20 octombrie, seara, am avut un eveniment alături de Domeniile Prince Matei, iar pe 21 dimineața m-am trezit la 7 și am fost fresh să merg alături de unul dintre colegii mei din Asociația Media pe bune să ducem cărți într-un sat din județul Olt. E foarte mișto când îți folosești notorietatea ca să ajuți. Printre picături și cu răbdarea celor din jurul meu, am strâns cărți de la colegii din clubul de lectură Readers on the storm și le-am donat către micuții care mi-au intrat în suflet.
În week end ul 22-23 octombrie, am fost în gașcă blogosferică la Ploiești, unde am vizitat 3 crame de pe Dealul Mare. Favorita mea a fost experiența de la Domeniul Aristiței, unde profesioniști din domeniul viniculturii ne-au explicat de-a fir a păr cum produc elixirurile care ne bucură papilele gustative și ne realeaxă simțurile; ne-au tratat semiregește cu mâncăruri asortate la vinurile pe care le-am degustat și s-au îngrijit ca atmosfera să ne fie tuturor pe plac.
Pe 28 octombrie am organizat și am moderat lansarea de carte ”Povești scrise în palmă” a Corinei Ozon, cu care am filmat și un podcast interesant despre condiția scriitorilor în contemporaneitate. Ne cunoaștem de 7 ani și prima dată, în 2015, când a venit la Craiova am fost doar participant la lansarea primelor două volume din seria Amanții, apoi în 2016 am fost speaker pentru volumul ”Amanții 3.0”, lansat la târgul de carte Gaudeamus, desfășurat la Teatrul Național.
Între timp, evident că am participat la alte evenimente. La mine cumva asta e un fel de esență a vieții – evenimentele. Țin minte unul desfășurat la Ramada, unde m-am bucurat să văd oameni cu care am format echipe în anii trecuți și unde s-a discutat despre importanța fondurilor europene pentru dezvoltarea afacerilor regionale. Am avut foarte mult de muncă pentru diverse campanii și am cam uitat de orice altceva ce nu presupunea lucru. Tot în primele două săptămâni din noiembrie am încercat și eu o afacere nouă: am amenajat cu specific de iarnă/sărbători la studio și am ținut ședințe foto pentru clienți.
Pe 16 noiembrie am dat iar o fugă la București, la Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu. M-am bucurat să fiu invitată acolo, printre atâția oameni de valoare, care știu să construiască viitorul consultând istoria. A fost prima dată pentru mine când am intrat în Ateneul Român și m-a impresionat. Clădirea asta are o energie aparte și toată seara m-am gândit doar ce norocoasă sunt să mă aflu acolo.
Week end ul 18-20 noiembrie a venit cu cel de-al patrulea press trip al anului, de data asta în România. La Timian Chalet, în Miercurea Ciuc. Cel mai frumos loc de cazare pe care l-am văzut eu în toată viața mea în țară. Foarte răsfățați am fost de către gazde cu mâncăruri excepționale, cu activitățile de spa pe care le oferă locația, dar și cu activități extra cum au fost plimbarea cu jeep urile prin pădure sus pe munte sau vizita la mica fermă de unde provin majoritatea produselor pentru bucătărie.
1 decembrie m-a prins la Centrul Cultural Polonez, unde am sărbătorit și am luat prânzul alături de câțiva dintre bloggeri și de cei din armata poloneză. Am adus fiecare câte ceva dintre bunătățile tradiționale românești și apoi am discutat despre pasiunile fiecăruia dintre noi și în special despre cum se vede Craiova prin ochi de turist polonez.
Între 8 și 11 decembrie am fost la Predeal, la Social Media Snow Camp by Revista Biz. Pot să declar liniștită că a fost cea mai tare tabără din câte am fost eu vreodată. Organizată exemplar, cu sesiuni de prezentare, workshopuri dedicate fiecărei platformă în parte și speakeri super valoroși pe timpul zilei, iar seara cu petreceri spectaculoase cu tematică diferită și cu concursuri care ne-au pus creativitatea, sub toate formele sale, la mari încercări. Felicitări Martei Ușurelu și echipei sale că reușesc să facă lucruri de top întotdeauna.
Ultimele două săptămâni înainte de Crăciun… au fost ceva rău. Atâtea chestii de făcut pe secundă, printre rapoarte, șapte milioane de documente, negocieri, planuri, deadline uri urgente, vreo 4 mii de mailuri pe oră și toată lumea care vrea ceva de la tine fix acum… niciodată nu am fost atât de aglomerată. Mi-aș fi dorit să am măcar 2 clone care să mă ajute în perioada asta.
Dar perioada asta mi-a adus oameni mișto lângă mine. Pentru că doar cu sprijinul lor am reușit să bucur înainte de sărbători câteva familii nevoiașe, copii la care altfel nu ajungea Moș Crăciun, adulți cărora le-am smuls un zâmbet mic… Sunt sentimente pe care nu le poate egala nimic altceva. O parte din mine știe că pentru asta s-a născut. Pentru a crea bucurie, fie ea cât de mică. Și toate astea pentru că sunt oameni care au încredere în mine și în Asociația Media pe bune. Pentru donațiile astea nu vreau să pun nicio poză în mod public. Le păstrez la mine-n suflet și la mine-n telefon pe câteva.
Eu cred că anul ăsta Crăciunul este despre recunoștință. În primul rând să fim recunoscători față de noi înșine, că am trecut peste toate ale grele și că poate nu ne-am bucurat suficient de toate ale bune. Și-apoi recunoștință față de ceilalți. Cei care ne-au fost alături, care au avut răbdare cu noi, care ne-au împins un pic de la spate când credeam că nu mai putem. Recunoștință pentru toți cei care ne-au răspuns la telefon și ne-au călcat pragul. Oamenii de lângă noi. Pentru că doar în echipă magia prinde viață.
Pentru mine, anul ăsta, de 22 – 2022 a fost cel mai greu an. Și cel mai fascinant. Anul în care de multe ori n-am știut ce decizie ar fi mai potrivită și mi-am permis să aleg cu sufletul. Să-mi împlinesc visurile, chiar dacă n-am reușit pe toate. A fost anul în care m-am redescoperit și în care m-am uitat în spate și m-am apreciat pentru lupta asta continuă și pentru drumul ăsta de la mamaie din curte și până unde sunt astăzi. Sunt fericită când știu că toate eforturile au meritat.
Acum, de Crăciun, iau o pauză. Ceea ce vă recomand și vouă. Să vă bucurați de liniște. Și-ntotdeauna să fiți voi, cum vreți voi. Pentru că la final, nimic altceva nu contează. Eu pun ultimul glob în brad, vă trimit tuturor câte-o îmbrățișare mare și vă urez sărbători luminate!
