Eu n-am încredere în hainele de duminică

Pentru că implică să aștepți ziua de duminică ca să le porți. Mereu trebuie să aștepți. Ceva. Câteodată nici nu știi ce.

De obicei aștepți să-și termine câinele treaba ca să-l duci înapoi în casă. Sau ziua de salariu ca să-ți iei pantofii ăia mișto. Sau vacanța ca să citești o carte. Week end ul ca să mergi la film. Pensia ca să ai, în sfârșit, puțină liniște după o viață plină de alergătură.

Aștepți ceva ca să te facă să iei o decizie. Fie că decizia este dacă vrei să-ți termini ratele înainte să-ți cumperi geaca aia de brand pe care-o vrei de câțiva ani sau faci un sacrificiu și te oprești în primul magazin. Fie că vrei să te vopsești albastră-n cap sau mai bine nu, că nu o să mai pari om serios și, în consecință, nu ai mai avansa la job. Decizia dacă să te urci în avion și să bei Aperol Spritz pe plajă-ntr-o destinație exotică sau să te prefaci că ai ratat programarea la pașapoarte. Să dai un sms cuiva cu care ai vrea și simți să construiești sau să-ți bagi sentimentele în comă. Oare cât le-ai putea ține pe aparate?

Cât poți să amâni? Să găsești scuze. Pretexte. Să imaginezi scenarii cu dacă și cu parcă.

Cam cât poți să te refuzi? Obișnuiam să le spun oamenilor că cel mai frumos cadou pe care mi-l și îl pot face este timpul. Pentru că-i singurul lucru care nu se poate returna. Dar îl cam pierdem.

Eu recunosc.

Am zis mereu că m-apuc de sală după ce nasc. Că ce sens are să-mi lucrez abdomen, picioare, fund, alea dacă apoi mă fac cât o vacă și s-a dus dracu munca mea? Mă consolam că sunt destul de mișto ca personalitate și că pot să cuceresc lumea cu ceea ce gândesc, dar mă uitam în oglindă și nu eram deloc fericită cu ce vedeam.

Mai apoi, îmi doream să-nvăț o limbă nouă. Și n-am început niciodată s-o fac. Când veneam acasă după multe ore de muncă ori nu-mi funcționa creierul, ori băgam la spălat, ori prăjeam cartofi, ori de astea. Când plecam în vacanță, bă era vacanța, voiam să lenevesc.

No… acum, de când stau acasă, aș putea să-i zic mulțam lu’ coronavirus că le-ndeplinesc pe cele două de mai sus.

Și-mi doresc ca și tu s-o faci. S-o facem cu toții. Să nu mai amânăm nimic. Să fim true. Să facem ce ne face fericiți. Să facem lucrurile care contează.

Pace. Spitale. Reguli. Pedepse. Clătite și curat în dulap. Cine știe câți scheleți sunt pe acolo. Școală. Multă.

Hai să purtăm hainele de duminică azi. Pentru că duminică e abia a șaptea zi și s-ar putea să nu mai apucăm.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *