Blog

Șocant. Uimitor. Nici nu-mi vine să cred

Se-ntâmplă următoarea situație: am un cont de Tik Tok de vreun an cred, pe care nu l-am folosit decât ocazional. Ca să mă uit la ce postează oamenii și, din joi în Paști, mai făceam câte-un clip pentru amuzamentul grupului de prieteni, clip pe care-l salvam în telefonul propriu. Ce vreau să zic e că n-am postat niciodată nimic pe contul meu de Tik Tok, astfel încât aveam un singur urmăritor pe această platformă, fiind vorba de verișorul meu mai mic.

Ieri, după-amiază, pe la 18.00, cam așa, voiam să fac un clip haios pentru bff-urile mele și nu reușeam, căci durata sunetului dorit de mine era de 39 de secunde, iar pe mine mă lăsa să filmez doar 15. După ce am încercat de țșpe ori și n-am reușit, m-am filmat întrebând care e faza, de ce aplicația nu-mi permite să înregistrez o durată mai mare. Am postat asta.

După care am pus telefonul deoparte și mi-am văzut de treburi. Am ieșit în oraș cu prietenii, ne-am distrat, am mâncat, am băut un Aperol corect și, destul de târziu, am plecat spre casă.

Îmi deschid telefonul, verific Facebook ul, Instagram ul, mai văd ce postează lumea, mai dau un like, o inimă, trec două niveluri la Candy Crush, intru pe Tik Tok. Șoc și groază! Breaking news! Clipul meu avea mai mult de douăzeci de mii de vizionări. Numărul de urmăritori crescuse de la 1 la peste 200. Sute de likeuri îmi invadaseră clipul. Inițial m-am gândit că poate nu văd eu bine, așa că mi-am scos ochelarii din geantă și m-am mai uitat o dată. După care am dat vina pe Aperol și m-am pus la somn.

În schimb, dimineață, când m-am trezit și am accesat din nou aplicația, numerele se dublaseră. Vizionări duble la clip, multe zeci de urmăritori și likeuri în plus. Acum, după 26 de ore (am uitat la ora 18.00 să fac print screen ca să fie fix o zi distanță) de la postarea primului meu clip pe Tik Tok, am contabilizat următoarele: 62 de mii de vizionări, 453 de urmăritori și 2036 de aprecieri.  Și numerele astea cresc de la oră la oră.

Nu-mi vine să cred, pur și simplu. N-am făcut nimic special, nimic ieșit din comun, nimic care să merite atâta atenție. Ce sper este că o să fiu suficient de echilibrată cu activitatea mea în online, dacă tot sunt atâția oameni care-și răpesc din timp să se uite la mine.

Tare sunt curioasă de cum vor decurge lucrurile în viitor. Dacă și voi aveți cont pe Tik Tok, aștept povești cu experiența voastră pe platformă.