Un fel de mână de fier în mănușă de catifea

Salut! Sunt Roxana de pe net și am sute de experiențe de la gara din Craiova. Căci deh, de aici plec spre oriunde și cum n-am mașină personală (bine, nici permis, dar asta-i altă dudă pentru care depun eforturi ca s-o schimb) sau un avion mic pe care să-l conduc atunci când n-am bani de doi piloți, varianta favorabilă devine trenul. Și e și cea mai comodă, pentru că am loc suficient să-mi întind picioarele plus că pot lucra liniștită pe laptop sau chiar să citesc până la destinație.

Am o colecție impresionantă de cărți cumpărate de la unul dintre magazinele din gară. Pentru că-n graba-mi specifică uitam mereu să-mi iau de acas’ și găseam acolo titluri măcar interesănțele. Dar recunosc că multe volume șed frumos în bibliotecă fără să le fi citit încă.

Pentru că am un fel de boală nevindecabilă de a cumpăra cărți. Așa cum am cumpărat-o și pe asta. Nu știam nimic despre ea, dar titlul, coperta și mica descriere de pe site mi-au stârnit curiozitatea și am plasat comanda.

Îmi amintesc de Gara de Nord din vara în care am dat admiterea la facultate. Și apoi când m-am dus prima oară la Webstock. Și vizitele au început să fie din ce în ce mai dese, pentru că evenimente sau plecări din aeroportul București.

Grabă. Culori. Agitație. Zâmbete random sau priviri goale. Miros de mâncare și cerșetori. Pas alert sau plictiseala așteptării. Oameni. Mulți. De fiecare dată.

De asta admir răbdarea și vigilența proiectului ”Povești din gară”. O carte album ce reunește fotografiile și poveștile a peste 100 de călători din Gara de Nord. Pagină după pagină m-am bucurat să descopăr oameni care fac lumea mai frumoasă. Oameni care își urmăresc pasiunile și care îți amintesc că lucrurile mărunte sunt cele care ne fac fericiți.

Cum a fost băiatul care călătorea cu un buchet de flori spre bunica lui. Și m-a dus cu gândul departe, la o bunică pe care-aș vrea s-o cunosc și la bunică-mea care săptămâna asta a făcut bulion.

L-am găsit printre cei 100 și pe Julius Constantinescu, pe care-l urmăresc de muuulți ani în online pentru lecțiile sale mișto de istorie și pentru cât de amuzant e în general. Mi-aș dori să am măcar o zecime din talentul său la scris, să pot expune & transmite mesaje așa de haios și, mai ales, mi-aș dori să călătoresc și eu în Zanzibar la fel de des cum o face el :)))

Cu ocazia cărții ăsteia, mi-am reconfirmat faptul că sunt destul de mulți străini care ne vizitează țara. Fie că au business pe aici, fie că vin în vizită la rude sau prieteni ori sunt invitați la ceva eveniment like concert ori spectacol de magie sauuuu că doar vor să descopere locurile mișto de aici. Sau să studieze și să experimenteze, cum e cazul și celor doi cehi:

Inevitabil că am stat un peek cu curiozitatea pe ghimpi dacă voi găsi printre paginile cărții pe cineva care călătorește înspre cel mai frumos oraș din lume. Orașul care m-a făcut mare. Și parcă mi-a venit un pic să ciocnesc de drag când am văzut-o:

Ori că n-am mai descoperit eu proiecte frum în ultima vreme, ori că n-am avut ochi pentru ele fiindcă deoarece întrucât alte preocupări de adult responsibil cu grijile la zi, dar sunt very happy pentru ceea ce a realizat Vlad Cioplea, împreună cu iubita sa, Gabriela. Pentru că e mișto să construiești. Pentru că e și mai mișto când o faci în echipă. Când ai pe cineva care să-nțeleagă ce vrei și să pună cărămizi în ritmul în care pui și tu. Cineva cu care să poți dezbate și cineva care știi că e acolo indiferent ce decizie iei sau ce situație neprevăzută apare.

Și chiar dacă ai destinația, ai obiectivul final, vizualizezi și proiectezi locul unde vrei s-ajungi, nu uita să te bucuri de fiecare pas. Să-ți fie sufletul liniște și diminețile cu aromă.

Pentru că cei care nu se mulțumesc cu puțin, atunci când se apropie de capăt, mută capătul un pic mai încolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.