E joi seară și abia ce ies din birou, cu adeverința de vaccinat și certificatul verde printate frumos în geantă. Iau câte-o șaorma cu multă ceapă, că timp de finețuri nu prea mai e și vine taică-miu în vizită. I-am pregătit un pachet cu toate lucrurile mele esențiale: acte, bijuterii, ceva bănuți. I le las în grijă pentru că m-a năpădit paranoia. Urmează să plec într-o călătorie și nu știu ce întorsătură va lua situația Ucraina-Rusia, iar scenarii îmi tot răsar în cap. Încerc însă să-mi mențin echilibrul: mă bucur de vacanță & consider că e momentul să mă relaxez după o perioadă cu mult stres și-n același timp spaima e constantă la mine-n gânduri.
Începe numărătoarea inversă. Mai am de lucrat pentru podcast, așa că stau cu nasu-n laptop până ce observ c-au mai rămas doar 2 ore. Pun repede în bagaj pulovere groase, pantaloni pufoși și eșarfe stil păturică. Îi destul de frig unde merg și sunt atentă să adaug și câteva cosmetice specifice temperaturilor scăzute.
Trag fermoarul la troller și merg să fac un duș, să-mi aranjez oleacă părul și să-mi pun culoare în obraji. S-a făcut deja vineri, e 02.10 și pornesc către gară. Iau un bilet spre București și mă așez cuminte pe locul meu. Cu excepția mea, toată lumea doarme, așa că-mi pun căștile și scormonesc după clipuri prin analele internetului.
Sunt sincer surprinsă de cât de cald e în tren. M-am echipat corespunzător cu o pereche de Fake UGG, super călduroase, luate de pe-un site aiurea cu 60 de lei. M-au însoțit prin Bulgaria și am fost împreună pe străduțele din Londra, iar acum am luat-o de coadă către Turcia. Îmi bubuie în urechi ritmuri orientale și bag seamă c-am ajuns la gara de nord. Fac apoi tranziția din trenul Craiova-București în trenul Gara de Nord-Aeroport Otopeni. Tren în care aparent s-a terminat hârtia de la aparatul de bilete și, în consecință, mi-am plătit biletul de trei ori. De două ori cu cardul, sperând ca aparatul să scoată bilet. Iar a treia oară cash la doamna controloare, deși i-am arătat tranzacțiile și aia e, de ce să nu încaseze și dânsa ceva. Mă întâlnesc în compartiment cu cei trei mușchetari sau, mai bine zis, triumviratul media: Călin de la Hunedoara, Daniel de la Arad și Cornel de la Suceava.
Ne întâlnim în aeroport cu restul colegilor și începem procedurile de check-in. La controlul bagajelor, mă ia un pic cu leșin când din geanta tipei din fața noastră (care nu era parte din grup) vameșul scoate un cuțit ascuțit și îl confiscă. Îmi amintesc că am și eu în geantă un spray cu piper și sper să nu pățesc vreo amendă sau altceva. Dar ce să vezi, trece neobservat, așa că pozez repede de-un story și apoi ne urcăm în avion. E prima dată când zbor cu Corendon și spun 100% că nu o să fie singura. E un charter către Antalya, acolo unde vom petrece prima noapte.
Reușesc să ciup un pic de somn în cele aproape 2 ore de stat în avion și mă bucur atât de mult, pentru că este ora 11.30 și sunt fix 30 de ore de când nu m-am odihnit. La aeroport ne-au așteptat cei care se-ngrijesc de noi toată săptămâna și ne-am ocupat locurile în autocar să pornim spre hotel. Lake and River Side Hotel & Spa ne este gazdă pentru prima seară și, după ce ne facem comozi, ne odihnim și dăm un ochi pe social media, coborâm la cină.
Îmi pun în farfurie mai multe bunătăți din specificul local, mizând sincer mai mult spre baclava. Prima dată când am fost în Turcia n-am mâncat deloc, așa că am de gând să recuperez.
O oră mai târziu, ne-adunăm în partea de lobby a hotelului, unde un DJ schimbă melodie după melodie. Ne povestim una alta, încercând să omogenizăm grupul format din oameni de toate vârstele, cu profesii diferite, însă legate de-un cuvânt cheie: media/presă/promovare. V-am dat trei, vi-l alegeți voi pe care vreți. Lângă masa noastră, un grup ceva mai mare de turci, care tocmai terminaseră un workshop. Una dintre melodii i-a convins să se ridice la dans, iar gestul lor ne-a insuflat și nouă curajul să ne ridicăm fundulețul de pe canapea și să dăm start la distracție.
Au alternat melodiile turcești cu manelele românești și ne-a luat-o umăru’ un pic spre stânga. Și șoldurile s-au vrut rotite, și vocea care nu mai făcea față după ce-am fredonat cam tot playlistul.
Ne-am încheiat seara târziu și-am mers spre camere cu-n zâmbet mare și cu-o grijă: “aoleu, iar ne sună alarma devreme”. În fond, noi suntem la serviciu. Și-am adormit cu ‘toaaaateeee diaaamannnteeeleeee’ în gând, căci naționaliști până la capăt, oricât plătit-am tribut.
Această călătorie a avut loc la inițiativa celor de la Destine Holidays , care s-au îngrijit să nu ne lipsească nimic și să ne bucurăm de fiecare moment.
