Salut! Sunt Roxana de pe net și-n realitate nu-mi place să gătesc. Ci să mănânc. Uneori chiar am impresia că doar pentru asta trăiesc. Să mă bucur de preparate alese, de locuri amenajate în stiluri dintre cele mai elegante, de oameni care pun pasiune în ceea ce fac, de atmosferă prietenoasă și experiențe de neuitat.
Cum a fost și la Restaurantul Olive din Craiova. Îmi va rămâne mereu în amintire prima experiență acolo. Imediat ce le-am trecut pragul, mi-a atras atenția decorul elegant, luminile care te liniștesc pe loc oricât de stresat ai ajunge, iar zâmbetele celor care te-ntâmpină sunt suficiente pentru a-ți da seama că ai făcut alegerea corectă pentru mic-dejun, prânz ori cină. Ieșire în doi, întâlnire de afaceri sau timp petrecut alături de prieteni.
“Credem că un restaurant poate deschide în imaginaţia oaspeţilor o călătorie în lumea pe care o reprezintă. De aceea, ne dorim ca fiecare vizită la Olive să îi facă pe clienţi să se bucure de o experienţă autentică ce îi transpune în poveşti cu mirodenii şi arome. Restaurantul Olive nu este doar locul în care poţi mânca, ci punct de plecare pentru o călătorie culinară în Mediterană”, spune Mariana Hopirtean, co-fondator Olive.
M-am bucurat să iau parte la o degustare de vinuri asortate cu câteva dintre bunătățile ce se regăsesc în meniul lor, udate cu ulei de măsline şi desăvârşite de mirodenii speciale. Somelierul Mihai Soare ne-a explicat vinurile și ne-a încântat cu incursiuni în istorie, artă și gastronomie și, desigur, adăugând condimentul umor, ceea ce a făcut ca lucrurile să decurgă lin și muuult prea repede.
Seara a debutat cu un vin spumant pe care mi-aș dori să-l beau în fiecare dimineață la micul-dejun. Organic, vegan, numai bun de pus un obicei din a căuta sticla absolut superbă întru achiziționare proprie: Pizzolato Pinot Grigio. Am ciocnit cu toții întru prietenie și clipe de bucurie!
Nu știu voi cum stați cu pasiunea pentru pește… dar eu nu prea consum. Nu știu de unde provine nesuferința asta a mea față de el, indiferent de modul de preparare. Mănânc orice altceva din mări, oceane, bălți – caracatiță, creveți, homari etc, numai de pește nu m-ating. Așa că atunci când personalul restaurantului mi-a pus în față un anșoa însoțit de un Pinot Grigio din gama Collezione de la Pirovano mi-a fost un pic frică. Însă combinația a mers perfect, iar papilele mele gustative mi-au mulțumit.
Însă ceea ce a urmat… m-a dat cu adevărat pe spate. Cel mai bun pate pe care l-am consumat vreodată. Ficat de pui frecat cu ulei de măsline, alături de piure din cartof dulce plus țelină și păstârnac asortat cu rose Pirovano Collezione. Pot doar să spun că este my new obsession. Aș vrea asta în fiecare zi, atât de mult mi-a plăcut. Ca să nu mai zic de aranjarea în farfurie – absolut fabuloasă! Așa frumos arăta că nu voiam să mă ating de mâncare ca să n-o stric!
Am avut parte și de o premieră la Restaurant Olive: am încercat pentru prima dată chupito – un shot de castravete care are rolul de a ne da un refresh ca să ne putem bucura de gustul autentic al următoarelor preparate. Unde mai pui că este și foarte sănătos.
Pentru felul principal am savurat o friptură de pui cu cartofi și salată de rucola, alături de un sos de usturoi pur și simplu perfect. Da, ce să vezi, sunt o domnișoară care adoră sosul de usturoi. O porție generoasă, gustoasă, sățioasă care ar face fericit orice cetățean gurmand. Mai ales asociat de un vin potrivit, cum a fost Orange Wine-ul de la Dradara.
Pentru desert, am mâncat o prăjitură vegană. Sincer, eu fac parte din categoria tipelor care habar n-au de astfel de cuvinte, darmite practici și mă bucur de toate dulciurile ca un copil mic. Însă prăjitura propusă m-a convins, atât prin gustul său unic, cât și prin starea pe care mi-a dat-o, astfel că trebuie să-mi aplec atenția înspre preparatele din acest segment. În special când sunt lângă vinul perfect: Lecram roșu de Corcova – unde s-au înfrățit Cabernet Sauvignon, Merlot și Shiraz.
Printre discuții s-au mai strecurat și măsline pane, care sunt probabil cel mai sănătos snack pe care l-am testat până acum. Sunt, desigur, multe altele din meniul bogat în calitate de la Restaurantul Olive care merită încercate. Este locul unde eu mă voi întoarce pentru a mă simți răsfățată și a avea parte de o experiență culinară desăvârșită.