Salut! Sunt Roxana de pe net și-mi place mult de tot să mănânc. Iubesc mâncarea. M-am născut pentru asta, sunt convinsă. N-am așteptat dragostea ca să treacă prin stomac; pentru mine fiecare emoție are un corespondent în farfurie.
Ai mei m-au crescut să halesc din toate. Nu am refuzat vreodată vreun aliment, ingredient sau oricum ceva comestibil. În copilărie. Lucru care s-a concretizat și-n fluctuația greutății mele. Recunosc fără rușine că undeva prin fundu’ dulapului stă o pereche de blugi din adolescență… în care în primii ani de facultate intram și eu, și mami. Și tot fără rușine recunosc că primele trei luni de coronavirus, perioada aia nenorocită în care am stat închisă-n apartament, mi-a adus înapoi aproape 10 kilograme.
Așa că am început să-mi schimb, ușor ușor, obiceiurile alimentare. Nu doar din motive estetice și financiare (e general acceptat faptul că o dată la câteva kilograme în plus/minus măsurile de la haine se schimbă, astfel că investițiile sunt constante), ci mai ales din punct de vedere al sănătății.
Primul pas a fost să elimin pe cât posibil pâinea. Să nu mai fac asocieri nocive gen friptură cu cartofi plus pâine. No fucking way, dac-ar fi să zic acum. În schimb, nu cred că voi putea vreodată să bag ciorbiță fără o chiflă mică.
Al doilea pas a fost să nu prea mai consum carne. Sinceră să fiu, înafară de pui nu prea mai mănânc nimic altceva. Porcul pare-mi-se că-mi cade greu, peștele îmi place doar dacă e lipsit total de oase, iar vita o urăsc cu totul. Nu-mi place gustul, nici textura, nimic. Desigur, m-am acomodat ușor cu asta și-am găsit înlocuitori dintre cei mai gustoși: burgeri din conopidă sau șnițele vegetale.
Pentru al treilea pas, am luat în considerare să fac cumva curat și în privința dulciurilor. Am renunțat cu totul la unele, pe altele le-am înlocuit cu fructe și am făcut mai multe alegeri înspre produse vegane și gluten free. Exact cum sunt produsele celor de la Sunday Bites.
Fără zahăr, fără sare, fără conservanți, uleiuri adăugate sau grăsimi hidrogenate.
Astfel am ajuns să am parte de mic-dejunuri care combină nutritivul cu deliciosul: unt de arahide. E bogat în vitamine, fibre, antioxidanți și minerale. Favoritul meu e cel crocant, cu bucăți de arahide incluse în unt. Creează dependență, vă zic.
De asemenea, atunci când n-am timp de-un brunch pe cinste, iau în grabă câteva guri din crema de caju și primesc suficientă energie să-mi continui activitățile zilei.
Încă de când le-am încercat prima dată, cele două borcănașe nu lipsesc din bucătăria mea. Nu mă refer aici la aceleași două borcănașe, deoarece sunt din sticlă reciclabilă și fiind un cetățean model îmi fac datoria de a le duce la centrele de colectare, ci în sine produsele Sunday Bites au devenit de neînlocuit pentru mine.
Spune-mi în comentarii dacă le-ai încercat deja sau dacă le pui pe lista de viitoare cumpărături. Eu fug să mai iau o gură!