Salut! Sunt Roxana de pe net și-mi e puțin scârbiță de oamenii care se bat cu pumnu’ în piept de cât de români sunt ei, de cât de tare-și iubesc țara, de ce istorie șmecheră avem și cât de norocoși sunt ei că s-au născut icișa.
Oamenii care fac asta doar astăzi. De 1 Decembrie. În restu’ timpului își bagă iar în ea de țară, de sistem, o zic p-aia cu ”noi suntem cu 50 de ani în urmă” și altele asemenea. Eu pe astfel de cetățeni nu-i înțeleg.
Pentru că de cele mai multe ori doar gura e de ei. Nu au pus umărul la nicio activitate de voluntariat să facă din țara asta un loc mai bun pentru copiii noștri, nu au avut în genere nicio idee concretă despre ce și cum ar trebui schimbat, iar dacă-i iei la bani mărunți, nu știu nici măcar istoria din materia de bac.
Așa că atunci când am primit invitația de a participa la un alt fel de sărbătoare de 1 Decembrie, alături de câțiva dintre colegii din Asociația Bloggerilor Olteni, și profesioniști din cadrul forțelor armate din Polonia, nu am stat pe gânduri, fiind un eveniment inedit prin prisma organizării sale: fiecare dintre participanți a avut responsabilitatea de a aduce pentru prânz preparate proprii, tradiționale românești.
Astfel am ajuns la fața locului fiecare cu traista plină. Pe-a mea au umplut-o mamaie și mami, pentru că sinceră să fiu eu în bucătărie intru cam rar și oricum nu le moștenesc aceste calități de chef. Mami mi-a dat gem de gutui (trebuie să recunosc că gutuile sunt fructele mele favorite și că avem prea puțini gutui în curte față de câți mi-aș dori), iar mamaie mi-a pregătit brânză de la vaca noastră pe care-o strig Margareta, țuică pe care am pus-o la fiert și două pâini rumene pentru care am primit cele mai multe complimente.
Daniel a venit cu clompi, preparatul său vedetă (căruia i-am înțeles și semnificația astăzi: CL provine de la clătită, OM de la omletă și PI de la pizza), mămăligă, murături puse chiar de el; Cătălin a gătit o oală de fasole cu cârnați; Magda a comandat o pizza cu praz, iar Andra a făcut o tavă-ntreagă de taci și-nghite.
După ce am experimentat din toate bunătățile puse pe masă, ne-am întins la un pahar de vin și mai multe de vorbă. Am aflat lucruri unii despre ceilalți și-am dezbătut cu sârg despre fapte din istorie. Ne-am recomandat reciproc locuri interesante de vizitat și lecturi care te-ndeamnă să reflectezi.
A fost o zi reușită. O zi în care am văzut Craiova/România prin ochii unor polonezi pe care jobul i-a adus aici. Sunt mândră că le e drag să se afle pe pământ românesc și că au deprins dintre obiceiurile noastre. Și sunt încă o dată conștientă de ce țară valoroasă avem. Și încă n-am terminat de construit. Viitorul e în mâinile noastre.
