Salut! Sunt Roxana de pe net și-am un tatuaj cu cruce chiar la-ncheietura mâinii stângi. Am vrut, într-un fel sau altul, să-mi amintesc mereu că cineva, undeva sus, e cu mine. Că mă ajută, că-mi dă răbdare, liniște și forța de care am nevoie să rezist fiecărei zile cu stres sau cu prea multă anxietate pe cm2.
Poate și pentru că eu nu sunt din categoria celor care pun egal între credință și practică. Cred că singura constantă din viața mea în ceea ce privește mersul la biserică este ziua de Paște, care se-ntâmplă la mine la țară, cu familia alături. Mai avem un obicei din a participa, o dată la câteva săptămâni, la slujbă la Mănăstirea Călui. Să vorbesc în limbaj de hipster: e acolo un vibe, mamă mamă. Nu mă simt așa în conexiune cu Divinitatea niciunde altundeva. Apoi călugării de acolo au o căldură aparte și întotdeauna m-au pasionat predicile de la final.
Dar înainte de toate, eu cred că tot de ține de partea asta… e artă și istorie. Cultură. Astfel că atunci când colega mea Liana Carina Tătăranu (alături de Nicolae Coșniceru care s-a ocupat de partea vizuală) m-a anunțat că lucrează la o carte despre mănăstirile din Oltenia, nu am putut decât s-o felicit pentru munca de documentare depusă și, mai ales, pentru pasiunea care o conduce în acest demers.
„Dorind să aducem în actualitate mai bine de 600 de ani de istorie spirituală semnificativă a Olteniei, am urmărit cu precădere temele universale care rezistă în timp. Ansamblurile monahale nu constituie simple clădiri care au rezistat de-a lungul veacurilor și care însumează elemente istorice, ci sunt locuri vii, încărcate de memoria imperfectă a oamenilor și sfinților care au viețuit sau au trecut pe acolo, de povestirile personalităților care și-au legat, cumva, numele de acestea și, nu în ultimul rând, de obștea de monahi sau monahii care le continuă cu devotament povestea la momentul actual. Arta mănăstirească însăși este un subiect viu, interpretabil, metamorfozabil, (auto)biografic pe alocuri. Înțelesurile ei se arată fiecăruia în mod diferit, cel mai adesea în straturi profunde. Iar întreaga semnificație a unei mănăstiri ți se arată atunci când te afli în interiorul ei, când participi în mod activ la slujbele religioase și la viața obștii”, au declarat autorii.
Vă invit să dezbatem despre câteva adevărate monumente sâmbătă, 17 decembrie, la orele 10.00 trecute fix, în sala Amza Pellea de la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Ne vedem acolo!
