Salut! Sunt Roxana de pe net și-n adolescență eram roxana-tipa-aia-cu-poeziile-și-bla-bla-bla. Eram fata aia care nu ieșea machiată la club, ci pieptănată în subsolu’ de la Tradem. Adicătelea Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova, unde mergeam măcar o dată pe lună, vinerea, după ore. Se petreceau acolo întâlniri organizate de Nicolae Coande sau Cornel Mihai Ungureanu cu poeți, prozatori, muzicieni aduși la noi în urbe din toată țara, numa’ oameni care mă inspirau și pe care-i admiram și care ”m-au crescut”, într-un fel sau altul.
Aproape aceiași oameni la fiecare eveniment; ne familiarizaserăm unii cu alții. Ne formasem o micro-societate, unde dezbăteam subiecte dintre cele mai variate, ne susțineam în proiectele individuale, ne ajutam… Mi-aș dori să pot da timpul înapoi, măcar pentru câteva zeci de minute petrecute în vibe-ul ăla. Parcă era mai multă sinceritate în jur, mai puțin egoism, mai multă unitate, mai puțin ”interes de la finalul zilei”.
Îmi amintesc că era ceva lună de vară, eram în vacanța dintre clasa a IX-a și-a X-a, am intrat în curte la Tradem și-am văzut-o pe Corina Bărbuică cu un lănțișor (parcă, sper că amintirile mele sunt întregi) cu pandantiv în formă de carte. Și câteva zile mai târziu, mi-a venit o idee: că toată lumea ar trebui să se bucure de-o cărticică, cu o poezie înăuntrul său. Și că poeții români contemporani merită și ei o celebrare.
Pornind de la asta, împreună cu Cornel, Corina și Marius Dobrin, care-aveau Asociația Taberna, am pus la cale un proiect prin care sărbătoream în fiecare lună 4 poeți contemporani (născuți în luna respectivă), pe parcursul unui an școlar, prin activități diferite. Eu alegeam poeții, Asociația venea cu materialele de lucru și suport, iar colegii mei erau împinși la creativitate. Țin minte că-n septembrie chiar asta am făcut: am confecționat mici cărticele, care conțineau câte o poezie și le-am împărțit prin centrul orașului. Am făcut atunci și prima mea declarație de presă aici.
Printre cei pe care i-am ales în ianuarie, s-a numărat și Nora Iuga. Nu ne leagă doar poezia, ci și aceeași zodie :))
Deși viață s-a-ntâmplat între timp și de la adolescenta aia ciudix cu poeziile ei m-am transformat într-o femeie tânără cu responsabilități și griji, care n-a mai avut timp de poezie, m-am super bucurat când am primit vestea că s-a făcut un film, domne, despre Nora Iuga. Un documentar-portret. 85 de minute despre spiritul său ludic, despre secretul tinereții fără bătrânețe (căci, iată, încă puțin și-mplinește 93), despre cum este să fii scriitor sub atâtea regimuri politice.
”De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”. Un film de Carla-Maria Teaha. Cu Nora Iuga. Spectaculos!
Aveam super emoții în seara când a avut loc prima proiecție de la Craiova. Mi-am pus rochia aia de duminică, exact cum a remarcat și Monica Felea (căreia îi mulțumesc pentru invitație și pe care o puteți descoperi într-un episod de podcast media pe bune aici) de la Bad Unicorn, prin intermediul căreia este posibilă rularea filmului la Cinema Inspire din Electroputere Mall Craiova, unde vă invit și pe voi să vizionați și să vă bucurați.
Am perceput-o diferit pe Nora, prin ochii regizoarei. Am râs cu gura până la urechi la câteva secvențe, iar la altele abia mi-am stăpânit plânsul. Am aflat lucruri noi despre scriitoare și mi-am adus aminte cât de bine e să fii recunoscător pentru ce ai, dar mai ales pentru cine ești. Pentru puterea care zace în tine și care se activează să te ducă mai departe.
Ceea ce vă recomand și vouă.
M-am dus puțin din nou în adolescență, pentru c-am regăsit în sala de cinema aceleași fețe din subsolul de la Tradem. Pentru 2 ore, am fost din nou același grup mișto de oameni laolaltă, pasionați de poezie și de idealuri, doar că de data asta eu eram adult și pe fețele lor se vedeau câteva riduri. Timpul nu iartă pe nimeni.
