E sâmbătă. E dimineață și după o trezire suficient de grea, m-am reunit cu câțiva dintre membrii Asociației Bloggerilor Olteni și am pornit spre Rânca. Nu mai fusesem acolo de acum două ierni, când plănuisem să învăț să schiez, dar tot ce-am făcut a fost să mă dau cu sania. Altă dată am urcat pe munte de mi-a ieșit sufletul, însă de data asta am avut parte de câteva activități pe care nu le-am mai încercat niciodată.
Prima noastră oprire a fost la Stâna Ștefanu, acolo unde băcița Mărioara ne-a așteptat cu drag și cu mâncare absolut genială, după care papilele mele gustative încă suferă. Mă voi folosi de câteva fotografii făcute de Gabi Rădoi pentru a ilustra frumusețea locului:
Am înfulecat rapid un bulz. Cât de bun! Țineți cont că spune asta cineva care nu suferă brânza. Deloc. Dar coaptă în interiorul unei mămăligi… mai am puțin și învăț să fac și acasă. Apoi tocan de carne de oaie (din nou, spune asta cineva care nu mănâncă oaie absolutamente deloc) m-a cucerit pentru totdeauna. Mi-aș fi dorit să dau un shot de pălincă, însă în secunda în care am simțit prima înghițitură pe gât, mi-am dat seama că salvarea nu ajunge așa repede acolo.
Băcița Mărioara ne-a dezvăluit câteva amănunte din povestea locului: ”La noi în localitățile de sub munte este obiceiul păstoritului și așa am crescut. Încercăm să ducem mai departe tradiția, deși din ce în ce se pare că ne confruntăm cu mai multe greutăți. Am 43 de veri numai aici, la stâna asta.”
La început de tot, turiștii intrau peste ei în stână, deoarece drumul s-a construit fix pe lângă așezământul lor, și cereau să mănânce din ceaunele cu tocan. Băcița darămite oferea cu drag, din inimă, fără să perceapă niciun ban. Numai că turiștii s-au înmulțit și astfel s-a născut ideea unui business.
”M-am apucat de mult de adunat costume populare și obiecte vechi. O familie din Plenița s-a oferit anul trecut să ne dea zestrea, pentru că acasă n-ar fi putut fi admirată de nimeni. Am aici inclusiv papornița din Nea Mărin Miliardarul, papornița Vetei”, ne-a arătat băcița.
După ce am ascultat poveștile despre transhumanță, am admirat costumele și obiectele tradiționale din muzeul de la stână, am savurat mâncarea ciobănească m-am gândit ce voi face când nu mai merge cu influenkereala.
Îmi iau 300 de oi și mă fac ciobăniță. Sau băciță.
Următoarea activitate a zilei ne-a adus la Parc Aventura. Tare entuziasmată și curioasă eram, după cum se poate citi pe față mea la momentul echipării pentru parcurgerea traseelor.
Mi-am luat inima-n dinți și mi-am propus să-mi înving frica de înălțime.
Lucru pe care nu l-am reușit. Pentru că după prima etapă a traseului, m-a luat o mare panică și am renunțat. Am început să tremur, inima mea o luase la goană, transpiram instant și tot ce-mi doream în clipa aia era să nu fac un atac de panică. Am și plâns un pic, cu toate că atât colegii mei bloggeri, cât și cei din cadrul parcului erau acolo să mă încurajeze și să aibă grijă de mine.
Chiar dacă eu nu mă pot bucura pe deplin de trasee, vă recomand să mergeți acolo. Nimic nu poate fi mai distractiv pentru o zi cu familia sau prietenii, pentru cei mari și cei mici. Pot să spun cu mâna pe inimă că toții copiii care erau acolo au fost mai curajoși ca mine. Trebuie, de altfel, să menționez că traseele sunt diferențiate în funcție de vârstă. Întreg parcul de aventură este construit după cele mai înalte standarde de calitate, echipamentele sunt profesionale de la A la Z, iar echipa este foarte bine instruită, amabilă, gata oricând să te ajute.
În schimb, la Poligon Airsoft n-am avut nicio frică. Mereu mi-am dorit să trag cu arma și deseori mă gândeam cum ar fi să umblu cu una în geantă. Nici aici se pare că n-am excelat. De fapt, am fost varză rău la țintă, probabil vânam guguștiuci imaginari în loc să nimeresc desenul pus acolo. O fi și datorită faptului că nu prea văd la distanță. Nu, sigur nu e de la asta, că de aia mi-am pus ochelarii de vedere pe nas. Nu merge nicio scuză. Că dacă m-ar fi atacat cineva, ar fi trebuit să-l nimeresc ca să mă apăr, nu? Mi-am propus să iau niște lecții de tras cu arma, așa că sigur voi reveni aici.
Pentru week end sunt suficiente activități la care puteți participa pe Transalpina. Unde mai punem că peisajul e superb, aerul curat, liniște și relaxare. Vă recomand cu drag locurile pe unde-am pășit noi, căci noi sigur mai pășim din nou! Atât de mult ne-a plăcut!
