Da. Răspunsul este da. În mijlocul verii am citit o carte de Crăciun, da’ măcar mă scuz cu faptul că-i sărbătoarea mea preferată.
O ea care decide să pună capăt unei relații cu un om care nu o înțelege. Un el încă suferind după soția decedată. O serie de întâmplări care-i aduce împreună. Într-o vacanță. Și pentru tot restul vieții.
O lectură ușoară ce-ți aduce un mic zâmbet în colțul gurii. Nu te surprinde nimic, intuiești totul, de la pagină la pagină, însă tocmai ăsta-i schepsisul: te face să te gândești la situațiile alea banale, peste care treci fără să-ți dai seama și totuși, undeva în subconștientul tău, te deranjează/afectează.
Una dintre plăcerile vieții mele e să mă așez într-o cafenea, să mănânc eclere și să citesc. Mai ales atunci când susțin și autorii români.
Pentru Corina Lupu, inspirația este pretutindeni, după cum mi-a povestit: ”Nu caut inspirație în ceva anume, în schimb, orice, oricând, îmi poate atrage atenția și poate deveni, în mintea mea, subiect pentru următoarea carte. Un scriitor trebuie să fie un bun observator, prin urmare, asta încerc să fac. Tocmai de aceea, oamenii din jurul meu, locuri, știri sau povești auzite uneori întâmplător, oricare dintre aceste lucruri mă poate inspira. Mari povești pot apărea la orice pas, nu-i așa? De obicei însă, mă gândesc eu la un subiect care consider că merită dezvoltat și care s-ar putea transforma într-o lectură plăcută, dar și într-un mesaj sau o lecție importantă pentru cititori.”
Gândindu-mă că mie personal mi-e greu să scriu un text fără să-l recitesc cu voce tare de câteva ori, să-l aud, să-mi dau seama de muzicalitatea lui și cât ar trebui să mai lucrez pe el pentru a mă mulțumi, am fost curioasă să știu dacă și autoarea are obiceiuri speciale sau poate un moment preferat al zilei în care poate crea: ”Tabieturi cred că e prea mult spus. Am nevoie doar de liniște, singurul și cel mai important lucru pentru mine. Când scriu, recunosc, sunt sensibilă la zgomotele din jurul meu, nu vreau să existe nimic care ar putea să mă distragă. N-am un moment preferat al zilei, scriu atunci când ideile ”dau năvală” în mintea mea, indiferent dacă e dimineața sau noaptea târziu. Scriu câte puțin în fiecare zi, este ca un job full time pe care-l fac cu pasiune, căruia îi acord timp, energie și consecvență.”
La capitolul modele, declară că sunt ceva mai multe și că, de asemenea, ține aproape câteva opere din literatura universală: ”Cred că fiecare dintre noi ne ghidăm după unul sau chiar mai multe modele. Din respect însă pentru toți autorii români talentați nu voi da vreun nume în dauna altora. Cu toate astea, sincer, prefer să-mi conturez un stil propriu, să fiu eu însămi, să scriu ce simt și cum simt, să am o identitate care să mă reprezinte. Tot ceea ce-mi doresc și încerc să fac este să evoluez mereu, raportându-mă la mine și la cei din jurul meu, încerc să-mi dezvolt abilitatea de învățare, de adaptare, vis-a-vis de preferințele cititorilor. Îmi place să scriu simplu și cursiv, îmi plac dialogurile, dar și descrierile, îmi place să insist asupra personajelor pentru a le transforma în ființe vii în mintea citiorului, în prieteni pe care să-i îndrăgească și alături de care să trăiască o poveste. Recitesc oricând cu plăcere cărțile pe care le port în suflet dintotdeauna, ”Madame Bovary”, ”Pe aripile vântului” sau ”Femeia la 30 de ani”, îmi place nespus de mult Gabriel Garcia Marquez cu celebrele ”Dragostea în vremea holerei” și ”Un veac de singurătate”, citesc chiar și Agatha Christie, căci romanele ei pline de suspans sunt atât de surprinzătoare și misterioase încât greu le las din mână. Evident că, scriind romane de dragoste, am ”devorat”, probabil, toate cărțile Sandrei Brown, la fel și pe cele ale lui Danielle Steel sau Nora Roberts, autoare consacrate ale genului romance.”
Îmi amintesc că atunci când am început eu să scriu, maică-mea mereu mă descuraja, zicându-mi că pierd vremea sau că nu o să am succes. Îmi amintesc perfect ce reacție a avut când am venit acasă cu o diplomă de premiu special și 300 de lei. Eram într-a opta cred sau poate trecusem deja în primul an de liceu.
Încă încerc să înțeleg ce a fost cu neîncrederea maică-mii de atunci, așa că vreau să știu cum sunt și experiențele altora atunci când cei din jurul lor află că sunt talentați la scris: ”Adevărul este că, exceptând familia, nimeni n-a știut că începusem să scriu un roman. Abia după ce am primit din partea editurii Bookzone propunerea de-a fi publicat, le-am împărtășit micul meu ”secret” prietenilor și apropiaților. Evident, am avut parte de reacții pozitive, de felicitări și încurajări, toți au fost amabili și mi-au transmis un gând frumos. M-am bucurat nespus, a însemnat enorm pentru mine.”
Și atunci când m-am apucat de scris, și atunci când m-am apucat de blogging mi-am dorit să fiu atât de bună la asta, încât să mă citească multă lume. Milioane și milioane de cititori. Mai aveam și alte visuri, dintre cele mai boeme, însă vi le pot divulga acum doar pe cele ale Corinei Lupu: ”Mi se pare firesc ca fiecare autor să își dorească ca munca sa să fie apreciată. Nu există satisfacție mai mare decat să știi că romanul tău a ajuns la inima cititorului, că a trezit sentimente frumoase, că și-a lăsat amprenta și a stârnit dorința acestuia de-a fi la curent cu noile apariții ale autorului respectiv. Folosesc des termenul ”autor” referindu-mă la mine, evident. Cred că a mă autodenumi ”scriitor” ar fi prea mult și nu mi se potrivește această etichetă, cel puțin deocamdată. Sunt doar o ființă pasionată de scris, care adoră genul romance și care își dorește să exploreze iubirea în toate formele ei, prin povești emoționante, cu încărcătură sentimentală, prin mesaje care să-și găsească ecoul și în viața reală. Sunt un om care iubește oamenii și care-și dorește să aibă parte de dragostea și aprecierea lor.”
După experiența pe care am avut-o cu prima carte, dar și în urma discuțiilor purtate cu autoarea, am ajuns să mă bucur și de al doilea roman scris de aceasta. Este vorba de cartea ”Plină de pasiune”, care m-a cucerit de la primele pagini.
📚 Familii cu probleme. Depășirea condiției. Curajul de a urma visul. Inconștiența riscului. Acțiune cu sufletul. Când ești prea bun și înveți și să primești, nu numai să oferi.
🎊 Carusel. Ăsta-i singurul cuvânt cu care pot descrie subiectul cărții. Parcă toate problemele și nenorocirile vieții se adună între două coperți și-ți aduc aminte despre recunoștință. Să ți-o însușești și să-ți amintești că singura putere de a-ți schimba viața este în mâinile tale.
📖 Când mi-a trimis cartea asta, autoarea Corina Lupu a scris așa: “Iubirea te poate găsi oricând, oriunde…”
🔍 Și a avut dreptate.
Mi se întâmplă des ca atunci când citesc, în mintea mea să se deruleze imagini, ca și cum de fapt m-aș uita la un film. Cele două cărți pe care vi le recomand din suflet au avut această putere magică și consider că ar fi un real succes ecranizarea lor. Știu că ar fi la mijloc foarte multă muncă, așa cum a fost și la forma finală a cărților. Corina mi-a povestit puțin despre procesul prin care a ajuns la acest punct:
”Prima carte, ”O iubire de Crăciun” cred că a reușit să dezvăluie tuturor pasiunea mea pentru sărbătoarea Crăciunului. Nu mi-a fost dificil s-o scriu și nici nu mi-a luat foarte mult timp fiindcă mi-a plăcut, fiindcă iubesc această sărbătoare, iar atunci când faci un lucru din plăcere simți că ți-e mult mai ușor. Mi-am închipuit acea atmosferă festivă care mă inspiră mereu și am creat personajele care să-i poarte pe cititori în lumea de basm, plină de strălucire, a iernii. Este, până la urmă, un roman tematic despre Crăciun și despre o poveste de dragoste născută și trăită de Noelle și Oliver, ca un miracol al sărbătorii. Dacă cititorii au simțit farmecul unic și magia Crăciunului revărsându-se din paginile romanului meu, eu nu pot fi decât foarte fericită. Ador această sărbătoare, mi-aș dori să fie Crăciun întregul an.
”Plină de pasiune”, în schimb, a însemnat mult mai multă muncă, pentru că, pe lângă cele două povești de iubire, mi-am dorit să creionez profilul psihologic al femeii puternice, în acest caz, Cassandra, o tânără de douăzeci de ani, luptătoare, ambițioasă și foarte încrezătoare în propriile-i puteri, decisă să învingă toate obstacolele și greutățile din viața sa pentru a-și depăși condiția și a-și împlini visul. ”Plină de pasiune” este o carte despre pierderi și regăsiri, despre secrete și suferință, despre nevoia de a iubi și de a fi iubit. Sper ca acest personaj să fie un model pentru orice tanără care știe ce-și dorește, dar care trebuie să aibă curajul și determinarea de ”a lupta” pentru a reuși.”
Dar cine este Corina Lupu, omul? Mereu vreau să aflu detalii despre omul căruia i-am parcurs scrierile, pentru că puterea exemplului este cea care, în cele mai multe cazuri, te face și pe tine să realizezi că-ți poți urma visul cu orice sacrificiu sau efort pe care e nevoie să-l faci:
”Sunt o persoană obișnuită, ca oricare alta, cu calități și defecte. Sunt soție și mamă, am o familie frumoasă pe care o iubesc mai presus de orice, care m-a susținut mereu și mi-a fost aproape în momentele de rătăcire, atunci când mă hotărâsem să încep a scrie, dar nu eram convinsă că voi reuși. Sprijinul ei a fost crucial, iar faptul că mi-a oferit un feedback bazat pe sinceritate, m-a încurajat să mă las purtată de pasiune. Sunt o persoană optimistă și veselă, un suflet deschis, sunt fericită când reușesc, prin cărțile mele, să transmit un mesaj, să ajung în sufletul cititorilor și să le trezesc emoție. Sunt o romantică incurabilă, ador să scriu povești de dragoste, să dau viață unor personaje frumoase care să ofere adevărate lecții de viață.
Probabil că fericirea este percepută în mod diferit de oameni. Pe mine mă face fericită dragostea, liniștea sufletească, înțelegerea și armonia cu cei apropiați. Restul este rezultatul propriilor acțiuni, a scrisului, în ceea ce mă privește. Fiecare idee care mi se pare atrăgătoare, fiecare capitol sau manuscris finalizat, sunt realizări care-mi dau o stare de fericire. Aprecierea publicului este un dar de care sper să mă bucur și pe care-l ”simt” ca fiind ceva neprețuit. Fricile, cum le spui tu, sunt firești, sunt destule, dar încerc să le depășesc. Reușesc de obicei, uneori mai ușor, alteori mai greu. Fac parte din viața fiecăruia dintre noi, important este să le știm gestiona, să avem puterea și maturitatea de a le depăși pentru a trăi frumos.”
Cândva, cineva, mi-a spus că nu există carte bună sau carte proastă. Ci doar să știi să extragi din fiecare câte ceva. Am vrut să știu ce poziție adoptă autoarea față de acele păreri care spun că în ziua de azi nu se mai scrie calitativ: ”Sunt simple păreri și sunt subiective. Orice persoană are dreptul de a și le exprima, dar fiecare dintre noi și-a format un anumit standard privind valoarea, calitatea, fiecare o interpretăm în mod diferit. Nici n-are cum să fie altfel. Noi, oamenii, suntem diferiți, credem în lucruri diferite, le facem în mod diferit, gândim diferit. Ceea ce mie mi s-ar putea părea banal și neinteresant, poate fi extrem de atractiv pentru altcineva și invers. Prin urmare nu judec nicio părere, o ascult, o analizez și-mi formez propria opinie care poate fi identică sau la polul opus. Un autor crede cu tărie în calitatea muncii sale, altfel n-ar face următorul pas, acela de a-și propune manuscrisul uneia sau mai multor edituri. Și atunci intervine dilema… este sau nu de calitate romanul ? Va fi sau nu va fi acceptat spre publicare? Apoi, este vorba, evident, despre cititori. Câți oameni, atâtea preferințe, atâtea păreri…Nu este deloc ușor dar, cred eu, orice lucru născut din pasiune are mari șanse de reușită.”
Personal, cunosc suficienți oameni care își doresc ca scrierile lor să ajungă în cât mai multe minți și suflete, dar nu trec peste frica de a se expune. Sfaturile și sugestiile autoarei pentru a depăși teama de judecată sau de eșec sunt următoarele: ”Cred că e destul de simplu…”Cine nu riscă, nu caștigă” și e foarte posibil să piardă totul. Este vorba de încredere, curaj, o mare dorință și, uneori, multă răbdare. Ceea ce nu reușești azi, ceea ce crezi că este un eșec, mâine se poate transforma într-o victorie, într-un adevărat succes. Cred că determinarea și perseveranța pot naște lucruri minunate, la fel cum teama de expunere atrage după sine îndoială, gânduri negative și renunțare, în final. Până la urmă, nu putem câștiga mereu în viață, lucrul acesta îl știm cu toții, dar suntem datori să încercăm, să ne zbatem pentru un vis, să depășim temeri și să devenim tot mai puternici în fiecare zi. Este vorba despre a îndrăzni să-ți dorești mai mult, despre a-ți demonstra ție însuți că poți transforma un lucru imposibil la prima vedere, în ceva real.”
Sunt în asentimentul Corinei Lupu. O admir pentru curajul și încrederea cu care înfruntă fiecare zi și o felicit pentru reușita celor două romane de care îmi doresc să vă bucurați și voi. Le găsiți la Bookzone , iar dacă sunt dintre voi oameni care le-au citit deja, aștept părerea voastră în comentarii.
